Art. 35. - Art. 35: Transferuri de deşeuri destinate valorificării - Regulamentul 1157/11-apr-2024 privind transferurile de deşeuri, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1257/2013 şi (UE) 2020/1056 şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1013/2006

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

Neintrat în vigoare
Versiune de la: 21 Ianuarie 2025
Art. 35: Transferuri de deşeuri destinate valorificării
(1)În cazul în care un transfer se efectuează în interiorul Uniunii şi tranzitează una sau mai multe ţări cărora nu li se aplică Decizia OCDE a Consiliului privind controlul transporturilor transfrontaliere de deşeuri destinate operaţiunilor de valorificare (45) (denumită în continuare "Decizia OCDE"), iar deşeurile sunt destinate valorificării, se aplică articolul 34.
(45)OECD/LEGAL/0266.
(2)În cazul în care un transfer se efectuează în interiorul Uniunii, inclusiv în cazul unui transfer între localităţi din acelaşi stat membru, şi tranzitează una sau mai multe ţări terţe cărora li se aplică Decizia OCDE, iar deşeurile respective sunt destinate valorificării, se aplică articolele 4-30 sub rezerva următoarelor adaptări şi cerinţe suplimentare:
a)articolul 51 alineatul (2) literele (c) şi (d) se aplică mutatis mutandis;
b)se poate prezuma că autoritatea competentă de tranzit din afara Uniunii şi-a dat acordul tacit în cazul în care nu se formulează nicio obiecţie şi în cazul în care au fost îndeplinite condiţiile prevăzute, transferul poate începe la 30 de zile de la data la care notificatorul a fost informat, în conformitate cu articolul 8 alineatul (12), că notificarea a fost completată în mod corespunzător, astfel cum se menţionează la articolul 9 alineatul (1).