Art. 30. - Art. 30: Costuri administrative - Regulamentul 1157/11-apr-2024 privind transferurile de deşeuri, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1257/2013 şi (UE) 2020/1056 şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1013/2006

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

Neintrat în vigoare
Versiune de la: 21 Ianuarie 2025
Art. 30: Costuri administrative
Costurile administrative adecvate şi proporţionale de punere în aplicare a procedurilor de notificare şi de supraveghere, precum şi costurile normale pentru analizele şi controalele efectuate îi pot fi imputate notificatorului şi, după caz, persoanei care organizează transferul, de către autorităţile competente în cauză sau de autorităţile implicate în controale. Statele membre notifică Comisiei dispoziţiile aplicate la nivel naţional în ceea ce priveşte aceste costuri. Comisia face publice informaţiile respective.