Art. 17. - Art. 17: Modificări după obţinerea acordului - Regulamentul 1157/11-apr-2024 privind transferurile de deşeuri, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1257/2013 şi (UE) 2020/1056 şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1013/2006

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

Neintrat în vigoare
Versiune de la: 21 Ianuarie 2025
Art. 17: Modificări după obţinerea acordului
(1)În cazul în care intervine o modificare esenţială a detaliilor sau a condiţiilor acordului, notificatorul informează autorităţile competente în cauză şi destinatarul şi, dacă este posibil, înainte de începerea unui transfer. Modificările esenţiale se consideră a fi, printre altele, modificări faţă de cele indicate în notificare în ceea ce priveşte cantitatea de deşeuri, traseul, inclusiv posibilele rute alternative, data sau datele transferului sau transportatorul sau transportatorii, sau modificări ale duratei transferului, ca urmare a unor circumstanţe neprevăzute care au loc după începerea transferului şi care au condus la depăşirea perioadei de valabilitate a transferului.
(2)În cazul în care intervine o modificare esenţială menţionată la alineatul (1), se transmite o nouă notificare, cu excepţia cazului în care toate autorităţile competente consideră că nu este necesară o nouă notificare şi informează notificatorul în acest sens. Autorităţile competente informează notificatorul cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de cinci zile lucrătoare de la primirea informaţiilor în temeiul alineatului (1). Un transfer planificat nu are loc înainte ca notificatorul să fi fost informat de către autorităţile competente în cauză. În cazul în care un transfer a început deja, notificatorul se asigură că transportul este oprit cât mai curând posibil, până când notificatorul este informat de către autorităţile competente în cauză dacă este necesară o nouă notificare.
(3)În cazul în care modificările menţionate la alineatul (1) implică alte autorităţi competente decât cele vizate de notificarea iniţială, se transmite o nouă notificare.