Art. 23. - Art. 23: Intrarea în vigoare şi aplicarea - Regulamentul 1148/20-iun-2019 privind comercializarea şi utilizarea precursorilor de explozivi, de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1907/2006 şi de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 98/2013

Acte UE

Jurnalul Oficial 186L

În vigoare
Versiune de la: 6 Septembrie 2019
Art. 23: Intrarea în vigoare şi aplicarea
(1)Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(2)Se aplică de la 1 februarie 2021.
(3)În pofida alineatului (2), licenţele care au fost eliberate în mod valabil în temeiul Regulamentului (UE) nr. 98/2013 rămân valabile până la data stabilită iniţial de către autoritatea competentă care a eliberat licenţele respective, sau până la 2 februarie 2022, în funcţie de care dintre aceste date survine mai întâi.
(4)Orice cerere de reînnoire a licenţelor menţionate la alineatul (3) formulată la 1 februarie 2021 sau după această dată se face în conformitate cu prezentul regulament.
(5)În pofida articolului 5 alineatul (1), deţinerea, introducerea şi utilizarea de către persoane din rândul publicului larg de precursori de explozivi restricţionaţi care au fost achiziţionaţi legal înainte de 1 februarie 2021 sunt permise până la 2 februarie 2022.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în toate statele membre.