Art. 86. - Art. 86: Cercetarea şi inovarea - Regulamentul 1139/04-iul-2018 privind normele comune în domeniul aviaţiei civile şi de înfiinţare a Agenţiei Uniunii Europene pentru Siguranţa Aviaţiei, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 2111/2005, (CE) nr. 1008/2008, (UE) nr. 996/2010, (UE) nr. 376/2014 şi a Directivelor 2014/30/UE şi 2014/53/UE ale Parlamentului European şi ale Consiliului, precum şi de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 552/2004 şi (CE) nr. 216/2008 ale Parlamentului European şi ale Consiliului şi a Regulamentului (CEE) nr. 3922/91 al Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 212L

În vigoare
Versiune de la: 26 August 2025 până la: 1 August 2026
Art. 86: Cercetarea şi inovarea
(1)Agenţia acordă asistenţă Comisiei şi statelor membre în ceea ce priveşte identificarea principalelor teme de cercetare în domeniul aviaţiei civile pentru a contribui la asigurarea consecvenţei şi a coordonării dintre cercetarea şi dezvoltarea finanţate din fonduri publice şi politicile care intră în domeniul de aplicare a prezentului regulament.
(2)Agenţia sprijină Comisia în procesul de definire şi de realizare a programelor-cadru relevante ale Uniunii pentru activităţile de cercetare şi inovare, precum şi a programelor de lucru anuale şi multianuale, inclusiv în procesul de executare a procedurilor de evaluare, de revizuire a proiectelor finanţate şi de exploatare a rezultatelor proiectelor de cercetare şi inovare.
Agenţia pune în aplicare părţile din Programul-cadru pentru cercetare şi inovare care au legătură cu aviaţia civilă în situaţiile în care Comisia i-a delegat competenţele relevante.
(3)Agenţia poate desfăşura şi finanţa activităţi de cercetare în măsura în care acestea sunt strict legate de îmbunătăţirea activităţilor care ţin de competenţa sa. Necesităţile şi activităţile în materie de cercetare ale agenţiei sunt incluse în programul anual de lucru al acesteia.
(4)Rezultatele cercetărilor finanţate de agenţie sunt publicate, cu excepţia cazului în care normele aplicabile ale legislaţiei în domeniul proprietăţii intelectuale sau normele de securitate ale agenţiei menţionate la articolul 123 exclud o astfel de publicare.
(5)În plus faţă de sarcinile prevăzute la alineatele (1)-(4) din prezentul articol şi la articolul 75, agenţia poate participa şi la activităţi de cercetare ad hoc, cu condiţia ca respectivele activităţi să fie compatibile cu sarcinile agenţiei şi cu obiectivele prezentului regulament.