Art. 75. - Art. 75: Înfiinţarea şi funcţiile agenţiei - Regulamentul 1139/04-iul-2018 privind normele comune în domeniul aviaţiei civile şi de înfiinţare a Agenţiei Uniunii Europene pentru Siguranţa Aviaţiei, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 2111/2005, (CE) nr. 1008/2008, (UE) nr. 996/2010, (UE) nr. 376/2014 şi a Directivelor 2014/30/UE şi 2014/53/UE ale Parlamentului European şi ale Consiliului, precum şi de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 552/2004 şi (CE) nr. 216/2008 ale Parlamentului European şi ale Consiliului şi a Regulamentului (CEE) nr. 3922/91 al Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 212L

În vigoare
Versiune de la: 26 August 2025 până la: 1 August 2026
Art. 75: Înfiinţarea şi funcţiile agenţiei
(1)Prin prezentul regulament se înfiinţează Agenţia Uniunii Europene pentru Siguranţa Aviaţiei.
(2)În scopul de a garanta funcţionarea şi dezvoltarea corespunzătoare a aviaţiei civile în Uniune în conformitate cu obiectivele prevăzute la articolul 1, agenţia:
a)îndeplineşte atribuţiile şi formulează avizele necesare cu privire la toate aspectele reglementate de prezentul regulament;
b)sprijină Comisia prin pregătirea măsurilor care urmează să fie luate în temeiul prezentului regulament. În cazul în care respectivele măsuri cuprind norme tehnice, Comisia nu poate să modifice conţinutul acestora fără o coordonare prealabilă cu agenţia;
c)oferă Comisiei sprijinul tehnic, ştiinţific şi administrativ necesar pentru îndeplinirea atribuţiilor sale;
d)ia măsurile necesare în limitele competenţelor care îi sunt conferite de prezentul regulament sau de orice alt act legislativ al Uniunii;
e)efectuează inspecţiile, alte activităţi de monitorizare şi investigaţiile care sunt necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor sale în temeiul prezentului regulament sau care îi sunt cerute de către Comisie;
f)în limitele domeniului său de competenţă, îndeplineşte, în numele statelor membre, funcţiile şi sarcinile ce le revin acestora în temeiul convenţiilor internaţionale aplicabile, în special în temeiul Convenţiei de la Chicago;
g)acordă asistenţă autorităţilor naţionale competente în îndeplinirea sarcinilor lor, îndeosebi punându-le la dispoziţie un forum pentru schimbul de informaţii şi de expertiză;
h)la cererea Comisiei, contribuie, pentru chestiunile reglementate de prezentul regulament, la stabilirea, măsurarea, raportarea şi analiza unor indicatori de performanţă, în cazurile în care dreptul Uniunii stabileşte sisteme de performanţă legate de aviaţia civilă;
i)promovează la nivel internaţional standardele şi normele aviatice ale Uniunii prin stabilirea unei cooperări corespunzătoare cu autorităţile competente din ţări terţe şi cu organizaţii internaţionale;
j)cooperează cu alte instituţii, organisme, oficii şi agenţii ale Uniunii în domeniile în care activităţile acestora au legătură cu aspectele tehnice ale aviaţiei civile.