Art. 35. - Art. 35: Echipamentele de aerodrom cu impact asupra siguranţei - Regulamentul 1139/04-iul-2018 privind normele comune în domeniul aviaţiei civile şi de înfiinţare a Agenţiei Uniunii Europene pentru Siguranţa Aviaţiei, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 2111/2005, (CE) nr. 1008/2008, (UE) nr. 996/2010, (UE) nr. 376/2014 şi a Directivelor 2014/30/UE şi 2014/53/UE ale Parlamentului European şi ale Consiliului, precum şi de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 552/2004 şi (CE) nr. 216/2008 ale Parlamentului European şi ale Consiliului şi a Regulamentului (CEE) nr. 3922/91 al Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 212L

În vigoare
Versiune de la: 26 August 2025 până la: 1 August 2026
Art. 35: Echipamentele de aerodrom cu impact asupra siguranţei
(1)Luând în considerare obiectivele şi principiile prevăzute la articolele 1 şi 4 şi, în special, natura şi riscul activităţii în cauză, actele de punere în aplicare menţionate la articolul 36 pot impune organizaţiilor implicate în proiectarea, producţia şi întreţinerea echipamentelor de aerodrom cu impact asupra siguranţei utilizate sau destinate utilizării pe aerodromurile care fac obiectul prezentului regulament:
a)să declare că aceste echipamente respectă specificaţiile detaliate stabilite în conformitate cu respectivele acte de punere în aplicare menţionate la articolul 36; sau
b)să deţină un certificat pentru respectivul echipament de aerodrom cu impact asupra siguranţei.
(2)Certificatul menţionat la alineatul (1) litera (b) din prezentul articol se eliberează la cerere, atunci când solicitantul a demonstrat că echipamentul respectă specificaţiile detaliate stabilite în conformitate cu actele de punere în aplicare menţionate la articolul 36 adoptate pentru asigurarea respectării cerinţelor esenţiale menţionate la articolul 33.
(3)Certificatul menţionat la alineatul (1) litera (b) din prezentul articol precizează funcţiile echipamentului. Certificatul respectiv poate fi modificat pentru a reflecta modificările acestor funcţii, în conformitate cu actele de punere în aplicare menţionate la articolul 36 la alineatul (1) litera (d).
(4)Certificatul menţionat la alineatul (1) litera (b) din prezentul articol poate fi limitat, suspendat sau revocat atunci când echipamentul nu mai respectă normele şi procedurile pentru eliberarea şi menţinerea unui astfel de certificat, în conformitate cu actele de punere în aplicare menţionate la articolul 36 la alineatul (1) litera (d).