Art. 26. - Art. 26: Instructorii şi examinatorii - Regulamentul 1139/04-iul-2018 privind normele comune în domeniul aviaţiei civile şi de înfiinţare a Agenţiei Uniunii Europene pentru Siguranţa Aviaţiei, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 2111/2005, (CE) nr. 1008/2008, (UE) nr. 996/2010, (UE) nr. 376/2014 şi a Directivelor 2014/30/UE şi 2014/53/UE ale Parlamentului European şi ale Consiliului, precum şi de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 552/2004 şi (CE) nr. 216/2008 ale Parlamentului European şi ale Consiliului şi a Regulamentului (CEE) nr. 3922/91 al Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 212L

În vigoare
Versiune de la: 26 August 2025 până la: 1 August 2026
Art. 26: Instructorii şi examinatorii
(1)Persoanele responsabile să ofere pregătire pentru zbor ori pregătire constând în simularea zborului sau să evalueze abilităţile piloţilor, precum şi examinatorii aeromedicali au obligaţia de a deţine un certificat, cu excepţia situaţiilor în care, ca urmare a adoptării actelor de punere în aplicare menţionate la articolul 27 la alineatul (1) litera (a), ţinând seama de obiectivele şi principiile prevăzute la articolele 1 şi 4 şi, în special, de natura şi de riscul activităţii în cauză, astfel de certificate nu sunt necesare.
(2)Luând în considerare obiectivele şi principiile prevăzute la articolele 1 şi 4 şi, în special, natura şi riscul activităţii în cauză, persoanelor responsabile pentru oferirea de pregătire pentru membrii echipajului de cabină sau pentru evaluarea abilităţilor membrilor echipajului de cabină li se poate impune să deţină un certificat, în conformitate cu actele de punere în aplicare menţionate la articolul 27 la alineatul (1) litera (a).
(3)Certificatele menţionate la alineatele (1) şi (2) din prezentul articol se eliberează la cerere, dacă solicitantul a demonstrat că respectă actele de punere în aplicare menţionate la articolul 27 adoptate pentru asigurarea respectării cerinţelor esenţiale menţionate la articolul 20.
(4)Certificatele menţionate la alineatele (1) şi (2) din prezentul articol precizează privilegiile acordate.
Certificatele respective pot fi modificate pentru a se adăuga sau elimina privilegii, în conformitate cu actele de punere în aplicare menţionate la articolul 27 la alineatul (1) litera (a).
(5)Certificatele menţionate la alineatele (1) şi (2) din prezentul articol pot fi limitate, suspendate sau revocate atunci când titularul nu mai respectă normele şi procedurile pentru eliberarea şi menţinerea unor astfel de certificate, în conformitate cu actele de punere în aplicare menţionate la articolul 27 la alineatul (1) litera (a).