Art. 119. - Art. 119: Transparenţa şi comunicarea - Regulamentul 1139/04-iul-2018 privind normele comune în domeniul aviaţiei civile şi de înfiinţare a Agenţiei Uniunii Europene pentru Siguranţa Aviaţiei, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 2111/2005, (CE) nr. 1008/2008, (UE) nr. 996/2010, (UE) nr. 376/2014 şi a Directivelor 2014/30/UE şi 2014/53/UE ale Parlamentului European şi ale Consiliului, precum şi de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 552/2004 şi (CE) nr. 216/2008 ale Parlamentului European şi ale Consiliului şi a Regulamentului (CEE) nr. 3922/91 al Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 212L

În vigoare
Versiune de la: 26 August 2025 până la: 1 August 2026
Art. 119: Transparenţa şi comunicarea
(1)Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 se aplică documentelor deţinute de agenţie. Această dispoziţie nu aduce atingere normelor privind accesul la date şi informaţii prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 376/2014 şi în actele de punere în aplicare adoptate în temeiul articolului 72 la alineatul (5) şi al articolului 74 la alineatul (8) din prezentul regulament.
(2)Agenţia poate desfăşura activităţi de comunicare din proprie iniţiativă în limitele domeniului său de competenţă. Agenţia asigură în special, pe lângă publicarea menţionată la articolul 115 la alineatul (3), comunicarea rapidă către publicul larg şi către toate părţile interesate a unor informaţii obiective, sigure şi uşor de înţeles cu privire la activitatea sa. Agenţia se asigură că alocarea resurselor sale activităţilor de comunicare nu se face în detrimentul îndeplinirii cu eficienţă a sarcinilor menţionate la articolul 75.
(3)Agenţia asigură traducerea materialelor de promovare a siguranţei în limbile oficiale ale Uniunii, dacă este cazul.
(4)Autorităţile naţionale competente sprijină agenţia prin comunicarea eficace în jurisdicţiile lor a informaţiilor relevante în materie de siguranţă.
(5)Orice persoană fizică sau juridică are dreptul de a se adresa în scris agenţiei în oricare dintre limbile oficiale ale Uniunii şi are dreptul de a primi un răspuns în aceeaşi limbă.
(6)Serviciile de traducere necesare pentru funcţionarea agenţiei sunt asigurate de Centrul de Traduceri pentru Organismele Uniunii Europene.