Art. 36. - Art. 36: Transparenţă - Regulamentul 1131/14-iun-2017 privind fondurile de piaţă monetară
Acte UE
Jurnalul Oficial 169L
În vigoare Versiune de la: 9 Ianuarie 2024
Art. 36: Transparenţă
(1)Un FPM indică în mod clar în ce tip de FPM se încadrează în conformitate cu articolul 3 alineatul (1), dacă este un FPM pe termen scurt sau un FPM standard în orice document extern, raport, declaraţie, reclamă, scrisoare sau orice alte dovezi scrise emise de FPM sau de administratorul acestuia, adresate sau destinate spre distribuire în rândul potenţialilor investitori, deţinătorilor de unităţi sau acţionarilor.
(2)Cel puţin săptămânal, administratorul unui FPM pune la dispoziţia investitorilor FPM toate informaţiile următoare:
a)structura de scadenţe a portofoliului FPM;
b)profilul de credit al FPM;
c)scadenţa medie ponderată şi durata de viaţă medie ponderată ale FPM;
d)informaţii detaliate privind cele mai mari participaţii în cadrul FPM, inclusiv numele, ţara, scadenţa şi tipul de active, precum şi contrapartea în cazul acordurilor repo şi reverse repo;
e)valoarea totală a activelor FPM;
f)randamentul net al FPM.
(3)Orice document al FPM utilizat în scopuri de comercializare include în mod clar fiecare dintre următoarele menţiuni:
a)FPM nu este o investiţie garantată;
b)faptul că o investiţie într-un FPM este diferită de o investiţie în depozite, cu referire specială la riscul ca principalul investit într-un FPM să sufere fluctuaţii;
c)FPM nu se bazează pe sprijin extern pentru a garanta lichiditatea FPM sau pentru a stabiliza VAN pe unitate sau pe acţiune;
d)riscul de pierdere a principalului urmează să fie suportat de către investitor.
(4)Nicio comunicare realizată de FPM sau de administratorul unui FPM pentru investitori sau potenţiali investitori nu sugerează în niciun fel că o investiţie în unităţi sau acţiuni ale FPM este garantată.
(5)Investitorii într-un FPM sunt clar informaţi cu privire la metoda sau metodele utilizate de către FPM pentru a evalua activele FPM şi pentru a calcula VAN.
FPM cu VAN constantă pentru datoria publică şi FPM cu VAN cu volatilitate scăzută explică în mod clar investitorilor şi potenţialilor investitori utilizarea metodei costului amortizat sau a rotunjirii ori a ambelor.