Art. 20. - Art. 20: Evaluarea internă a calităţii creditului - Regulamentul 1131/14-iun-2017 privind fondurile de piaţă monetară
Acte UE
Jurnalul Oficial 169L
În vigoare Versiune de la: 9 Ianuarie 2024
Art. 20: Evaluarea internă a calităţii creditului
(1)Administratorul unui FPM aplică procedura prevăzută la articolul 19 pentru a stabili dacă calitatea creditului unui instrument al pieţei monetare, securitizărilor sau ABCP primeşte o evaluare favorabilă. În cazul în care o agenţie de rating de credit înregistrată şi certificată în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1060/2009 a furnizat un rating privind respectivul instrument al pieţei monetare, administratorul FPM poate ţine seama, în cadrul evaluării sale interne a calităţii creditului, de aceste ratinguri şi de informaţiile şi analizele suplimentare, fără a se baza exclusiv sau automat pe aceste ratinguri, în conformitate cu articolul 5a din Regulamentul (CE) nr. 1060/2009.
(2)Evaluarea calităţii creditului ţine seama de cel puţin următorii factori şi următoarele principii generale:
a)cuantificarea riscului de credit al emitentului şi a riscului relativ de nerespectare a obligaţiilor de plată din partea emitentului sau instrumentului;
b)indicatori calitativi privind emitentul instrumentului, inclusiv având în vedere situaţia macroeconomică şi situaţia pieţei financiare;
c)natura pe termen scurt a instrumentelor pieţei monetare;
d)clasa de active a instrumentului;
e)tipul de emitent, cu distingerea cel puţin a următoarelor tipuri de emitenţi: administraţii naţionale, regionale sau locale, corporaţii financiare şi corporaţii nefinanciare;
f)pentru instrumentele financiare structurate, riscul operaţional şi de contraparte inerent în cadrul tranzacţiei financiare structurate şi, în cazul expunerii la securitizări, riscul de credit al emitentului, structura securitizării şi riscul de credit al activelor suport;
g)profilul de lichiditate al instrumentului.
Pe lângă factorii şi principiile generale menţionate la prezentul alineat, administratorul unui FPM poate ţine seama de avertismente şi de indicatori atunci când stabileşte calitatea creditului unui instrument al pieţei monetare menţionat la articolul 17 alineatul (7).