Art. 15. - Art. 15: Acorduri reverse repo eligibile - Regulamentul 1131/14-iun-2017 privind fondurile de piaţă monetară
Acte UE
Jurnalul Oficial 169L
În vigoare Versiune de la: 9 Ianuarie 2024
Art. 15: Acorduri reverse repo eligibile
(1)Un acord reverse repo este eligibil să fie încheiat de un FPM dacă se îndeplinesc cumulativ condiţiile următoare:
a)FPM are dreptul de a rezilia acordul în orice moment, transmiţând o notificare prealabilă de maximum două zile lucrătoare;
b)valoarea de piaţă a activelor primite ca parte a acordului reverse repo este în orice moment cel puţin egală cu valoarea numerarului plătit.
(2)Activele primite de FPM ca parte a acordului reverse repo sunt instrumente ale pieţei monetare care respectă cerinţele prevăzute la articolul 10.
Activele primite de FPM ca parte a unui acord reverse repo nu sunt vândute, reinvestite, gajate sau transferate în alt mod.
(3)Securitizările şi ABCP nu sunt primite de FPM ca parte a unui acord reverse repo.
(4)Activele primite de FPM ca parte a unui acord reverse repo sunt suficient de diversificate, cu o expunere maximă la un emitent dat de 15 % din VAN a FPM, cu excepţia situaţiei în care respectivele active iau formă de instrumente ale pieţei monetare care îndeplinesc cerinţele prevăzute la articolul 17 alineatul (7). În plus, activele primite de un FPM ca parte a unui acord reverse repo sunt emise de o entitate independentă de contraparte şi se aşteaptă să nu prezinte o corelare ridicată cu performanţa contrapărţii.
(5)Un FPM care încheie un acord reverse repo se asigură că poate retrage, în orice moment, integralitatea numerarului acumulat sau prin marcare la piaţă. În cazul în care numerarul poate fi retras în orice moment în sistem de marcare la piaţă, valoarea de raportarea la piaţă a acordului reverse repo se foloseşte pentru calcularea VAN al FPM.
(6)Prin derogare de la alineatul (2) din prezentul articol, un FPM poate primi, ca parte a unui acord reverse repo, valori mobiliare lichide sau instrumente ale pieţei monetare, altele decât cele care îndeplinesc cerinţele prevăzute la articolul 10, cu condiţia ca aceste active să îndeplinească una dintre condiţiile următoare:
a)să fie emise sau garantate de Uniune, de o autoritate centrală sau de o bancă centrală dintr-un stat membru, de Banca Centrală Europeană, de Banca Europeană de Investiţii, de Mecanismul european de stabilitate sau de Fondul european de stabilitate financiară, cu condiţia să se fi obţinut o evaluare favorabilă în temeiul articolelor 19-22;
b)să fie emise sau garantate de o autoritate centrală sau de o bancă centrală dintr-o ţară terţă, cu condiţia să se fi obţinut o evaluare favorabilă în temeiul articolelor 19-22.
Activele primite în cadrul unui contract reverse repo în conformitate cu primul paragraf din prezentul alineat sunt aduse la cunoştinţa investitorilor FPM, în conformitate cu articolul 13 din Regulamentul (UE) 2015/2365 al Parlamentului European şi al Consiliului (1).
(1)Regulamentul (UE) 2015/2365 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 noiembrie 2015 privind transparenţa operaţiunilor de finanţare prin instrumente financiare şi transparenţa reutilizării şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO L 337, 23.12.2015, p. 1).
Activele primite ca parte a unui acord reverse repo în conformitate cu primul paragraf din prezentul alineat respectă normele prevăzute la articolul 17 alineatul (7).
(7)Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 45 pentru completarea prezentului regulament, prin care se specifică cerinţele cantitative şi calitative în materie de lichiditate aplicabile activelor menţionate la alineatul (6), precum şi cerinţele cantitative şi calitative în materie de calitate a creditului aplicabile activelor menţionate la alineatul (6) litera (a) din prezentul articol.
În acest scop, Comisia ţine seama de raportul menţionat la articolul 509 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
Comisia adoptă actele delegate menţionate la primul paragraf până la 21 ianuarie 2018.