Art. 47. - Art. 47: Raportul ESMA privind prospectele - Regulamentul 1129/14-iun-2017 privind prospectul care trebuie publicat în cazul unei oferte publice de valori mobiliare sau al admiterii de valori mobiliare la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, şi de abrogare a Directivei 2003/71/CE

Acte UE

Jurnalul Oficial 168L

În vigoare
Versiune de la: 4 Decembrie 2024 până la: 4 Martie 2026
Art. 47: Raportul ESMA privind prospectele
(1)Pe baza documentelor făcute publice prin intermediul mecanismului menţionat la articolul 21 alineatul (6), ESMA publică în fiecare an un raport care cuprinde statistici privind prospectele aprobate şi notificate în Uniune, precum şi o analiză a tendinţelor, ţinând seama de:
a)tipurile de emitenţi, în special categoriile de persoane menţionate la articolul 15a alineatul (1) primul paragraf literele (a)-(d);

b)tipurile de emisiuni, în special valoarea totală a ofertelor, tipul de valori mobiliare, tipul de locuri de tranzacţionare şi valoarea nominală.
(2)Raportul menţionat la alineatul (1) conţine în special:
a)o analiză a măsurii în care regimurile de informare prevăzute la articolele 14a şi 15a şi documentul de înregistrare universal menţionat la articolul 9 sunt utilizate în întreaga Uniune;

b)statistici privind prospectele de bază şi condiţiile finale, precum şi prospectele elaborate sub forma mai multor documente distincte sau sub forma unui document unic;
c)statistici privind volumul mediu şi global de oferte publice de valori mobiliare care intră sub incidenţa prezentului regulament, emise de către societăţi necotate la bursă, societăţi ale căror valori mobiliare sunt tranzacţionate în cadrul unor MTF, inclusiv pe pieţe de creştere pentru IMM-uri, şi societăţi ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe pieţe reglementate. Acolo unde este cazul, aceste statistici prezintă defalcat ofertele publice iniţiale şi ofertele ulterioare, precum şi titlurile de capital şi valorile mobiliare, altele decât titlurile de capital;
d)statistici privind utilizarea procedurilor de notificare prevăzute la articolele 25 şi 26, inclusiv o defalcare pe state membre a numărului certificatelor de aprobare notificate în legătură cu prospecte, documente de înregistrare şi documente de înregistrare universale.
(3)Pe lângă cerinţele prevăzute la alineatele (1) şi (2), ESMA include în raportul menţionat la alineatul (1) următoarele informaţii:
a)o analiză a măsurii în care derogările menţionate la articolul 1 alineatul (4) primul paragraf literele (da) şi (db) şi la articolul 1 alineatul (5) primul paragraf litera (ba) sunt utilizate în întreaga Uniune, inclusiv statistici privind documentele menţionate la articolele respective care au fost depuse la autorităţile competente;
b)statistici privind documentele de înregistrare universale menţionate la articolul 9 care au fost depuse la autorităţile competente.