Art. 37. - Art. 37: Măsuri preventive - Regulamentul 1129/14-iun-2017 privind prospectul care trebuie publicat în cazul unei oferte publice de valori mobiliare sau al admiterii de valori mobiliare la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, şi de abrogare a Directivei 2003/71/CE

Acte UE

Jurnalul Oficial 168L

În vigoare
Versiune de la: 9 Ianuarie 2024
Art. 37: Măsuri preventive
(1)În cazul în care autoritatea competentă din statul membru gazdă are motive clare şi demonstrabile să creadă că au fost comise nereguli de către emitent, ofertant sau persoana care solicită admiterea la tranzacţionare pe o piaţă reglementată sau de către intermediarii financiari cărora le-a fost încredinţată oferta publică de valori mobiliare ori că aceste persoane au încălcat obligaţiile care le revin în temeiul prezentului regulament, aceasta aduce aceste constatări la cunoştinţa autorităţii competente din statul membru de origine şi a ESMA.
(2)În cazul în care, în ciuda măsurilor luate de către autoritatea competentă din statul membru de origine, emitentul, ofertantul sau persoana care solicită admiterea la tranzacţionare pe o piaţă reglementată sau intermediarii financiari cărora le-a fost încredinţată oferta publică de valori mobiliare continuă să încalce prezentul regulament, autoritatea competentă din statul membru gazdă, după ce a informat autoritatea competentă din statul membru de origine şi ESMA, ia toate măsurile corespunzătoare pentru protejarea investitorilor şi informează Comisia şi ESMA despre acestea fără întârzieri nejustificate.
(3)În cazul în care o autoritate competentă nu este de acord cu vreuna dintre măsurile luate de o altă autoritate competentă în conformitate cu alineatul (2), ea poate sesiza în acest sens ESMA. ESMA poate acţiona în conformitate cu competenţele care i-au fost conferite în temeiul articolului 19 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.