Art. 32. - Art. 32: Competenţele autorităţilor competente - Regulamentul 1129/14-iun-2017 privind prospectul care trebuie publicat în cazul unei oferte publice de valori mobiliare sau al admiterii de valori mobiliare la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, şi de abrogare a Directivei 2003/71/CE

Acte UE

Jurnalul Oficial 168L

În vigoare
Versiune de la: 9 Ianuarie 2024
Art. 32: Competenţele autorităţilor competente
(1)Pentru a-şi îndeplini atribuţiile în conformitate cu prezentul regulament, autorităţile competente dispun, conform dreptului intern, cel puţin de următoarele competenţe de supraveghere şi de investigare:
a)să solicite emitentului, ofertantului sau persoanei care solicită admiterea la tranzacţionare pe o piaţă reglementată introducerea de informaţii suplimentare în prospect, în cazul în care acest lucru este necesar pentru protejarea investitorilor;
b)să solicite emitentului, ofertantului sau persoanei care solicită admiterea la tranzacţionare pe o piaţă reglementată şi persoanelor care îi controlează sau care sunt controlate de către aceştia să furnizeze informaţii şi documente;
c)să solicite auditorilor şi administratorilor emitentului, ai ofertantului sau ai persoanei care solicită admiterea la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, precum şi intermediarilor financiari desemnaţi să execute oferta publică de valori mobiliare sau să solicite admiterea la tranzacţionare pe o piaţă reglementată să furnizeze informaţii;
d)să suspende o ofertă publică de valori mobiliare sau o admitere la tranzacţionare pe o piaţă reglementată timp de cel mult 10 zile lucrătoare consecutive, de fiecare dată când au motive întemeiate să suspecteze încălcarea prezentului regulament;
e)să interzică sau să suspende comunicările cu caracter publicitar sau să solicite emitentului, ofertantului sau persoanei care solicită admiterea la tranzacţionare pe o piaţă reglementată sau intermediarilor financiari relevanţi să înceteze sau să suspende comunicările cu caracter publicitar timp de cel mult 10 zile lucrătoare consecutive, de fiecare dată când au motive întemeiate să suspecteze încălcarea prezentului regulament;
f)să interzică o ofertă publică de valori mobiliare sau admiterea la tranzacţionare pe o piaţă reglementată în cazul în care constată încălcarea prezentului regulament sau au motive întemeiate să suspecteze aceasta;
g)să suspende sau să solicite pieţelor reglementate relevante, MTF sau OTF să suspende tranzacţionarea pe o piaţă reglementată sau în cadrul unui MTF sau OTF timp de cel mult 10 zile lucrătoare consecutive atunci când au motive întemeiate să suspecteze încălcarea prezentului regulament;
h)să interzică tranzacţionarea pe o piaţă reglementată, în cadrul unui MTF sau în cadrul unui OTF în cazul în care constată încălcarea prezentului regulament;
i)să facă public faptul că un emitent, un ofertant sau o persoană care solicită admiterea la tranzacţionare pe o piaţă reglementată nu îşi respectă obligaţiile;
j)să suspende verificarea unui prospect înaintat pentru aprobare sau să suspende ori să restricţioneze o ofertă publică de valori mobiliare ori o admitere la tranzacţionare pe o piaţă reglementată în cazul în care autoritatea competentă face uz de competenţa de a impune o interdicţie sau o restricţie în temeiul articolului 42 din Regulamentul (UE) nr. 600/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului (1), până când o astfel de interdicţie sau restricţie a încetat;
(1)Regulamentul (UE) nr. 600/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 mai 2014 privind pieţele instrumentelor financiare şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO L 173, 12.6.2014, p. 84).
k)să refuze aprobarea oricărui prospect elaborat de un anumit emitent, ofertant sau persoană care solicită admiterea la tranzacţionare pe o piaţă reglementată timp de cel mult cinci ani, în cazul în care respectivul emitent, ofertant sau respectiva persoană care solicită admiterea la tranzacţionare pe o piaţă reglementată a încălcat în mod repetat şi grav prezentul regulament;
l)să prezinte sau să solicite emitentului prezentarea tuturor informaţiilor importante care pot să influenţeze evaluarea valorilor mobiliare oferite publicului sau admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, pentru a asigura protecţia investitorilor sau buna funcţionare a pieţei;
m)să suspende sau să solicite pieţei reglementate, MTF sau OTF relevant să suspende tranzacţionarea valorilor mobiliare în cazul în care consideră că situaţia emitentului este de aşa natură încât tranzacţionarea ar prejudicia interesele investitorilor;
n)să efectueze inspecţii sau investigaţii la faţa locului în alte locaţii decât reşedinţele private ale persoanelor fizice şi, în acest scop, să pătrundă în incinte pentru a avea acces la documente şi la alte date sub orice formă, în cazul în care există o suspiciune rezonabilă că documentele şi alte date legate de obiectul inspecţiei sau al investigaţiei pot fi relevante pentru a dovedi o încălcare a prezentului regulament.
În cazul în care dreptul intern o impune, autoritatea competentă poate solicita autorităţii judiciare relevante să hotărască asupra exercitării competenţelor menţionate la primul paragraf.
În cazul în care aprobarea a fost refuzată în conformitate cu litera (k) de la primul paragraf, autoritatea competentă informează ESMA, care, la rândul ei, informează autorităţile competente din celelalte state membre.
În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010, ESMA are dreptul să participe la inspecţiile la faţa locului menţionate la litera (n) de la primul paragraf în cazul în care acestea sunt efectuate în comun de către două sau mai multe autorităţi competente.
(2)Autorităţile competente îşi exercită funcţiile şi competenţele menţionate la alineatul (1) în oricare dintre următoarele moduri:
a)direct;
b)în colaborare cu alte autorităţi;
c)sub responsabilitate proprie prin delegare către astfel de autorităţi;
d)prin sesizarea autorităţilor judiciare competente.
(3)Statele membre se asigură că se adoptă măsuri corespunzătoare care să confere autorităţilor competente toate competenţele de supraveghere şi de investigare necesare pentru a-şi îndeplini atribuţiile.
(4)Prezentul regulament nu aduce atingere actelor cu putere de lege şi normelor administrative referitoare la ofertele publice de cumpărare, la fuziuni şi la alte tranzacţii care afectează proprietatea sau controlul asupra societăţilor care transpun Directiva 2004/25/CE şi care impun cerinţe suplimentare faţă de cerinţele prezentului regulament.
(5)O persoană care pune informaţii la dispoziţia autorităţii competente în conformitate cu prezentul regulament nu este considerată vinovată de încălcarea vreunei restricţii privind comunicarea de informaţii impuse prin contract sau prin acte cu putere de lege şi acte administrative şi nu îi revine niciun fel de răspundere cu privire la notificarea respectivă.
(6)Alineatele (1)-(3) nu aduc atingere posibilităţii ca un stat membru să adopte dispoziţii legale şi administrative separate destinate teritoriilor europene de peste mări de ale căror relaţii externe este responsabil acel stat membru.