Art. 18. - Art. 18: Omiterea de informaţii - Regulamentul 1129/14-iun-2017 privind prospectul care trebuie publicat în cazul unei oferte publice de valori mobiliare sau al admiterii de valori mobiliare la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, şi de abrogare a Directivei 2003/71/CE

Acte UE

Jurnalul Oficial 168L

În vigoare
Versiune de la: 9 Ianuarie 2024
Art. 18: Omiterea de informaţii
(1)Autoritatea competentă din statul membru de origine poate autoriza omiterea din prospect ori din elementele sale constitutive, a anumitor informaţii care trebuie să fie incluse, în cazul în care consideră că este îndeplinită oricare dintre condiţiile următoare:
a)comunicarea unor astfel informaţii ar fi contrară interesului public;
b)comunicarea unor astfel informaţii ar aduce un prejudiciu grav emitentului sau garantului, după caz, cu condiţia ca omiterea acestor informaţii să nu rişte să inducă publicul în eroare asupra faptelor şi circumstanţelor a căror cunoaştere este absolut necesară pentru evaluarea în cunoştinţă de cauză a emitentului sau a garantului, după caz, precum şi a drepturilor aferente valorilor mobiliare la care se referă prospectul;
c)astfel de informaţii sunt de o importanţă minoră pentru o ofertă specifică sau o admitere specifică la tranzacţionare pe o piaţă reglementată şi nu ar influenţa evaluarea situaţiei financiare şi a perspectivelor emitentului sau, după caz, ale garantului.
Autoritatea competentă transmite ESMA un raport anual privind informaţiile a căror omitere a autorizat-o.
(2)Cu condiţia punerii la dispoziţia investitorilor a unor informaţii adecvate, în cazul în care, în mod excepţional, unele informaţii care trebuie să fie incluse în prospect ori în elementele sale constitutive, nu corespund domeniului de activitate sau formei juridice a emitentului sau a garantului, după caz, ori valorilor mobiliare la care se referă prospectul, acesta ori elementele sale constitutive conţin informaţii echivalente cu informaţiile cerute, cu excepţia cazului în care nu există astfel de informaţii.
(3)În cazul în care valorile mobiliare sunt garantate de un stat membru, emitentul, ofertantul sau persoana care solicită admiterea la tranzacţionare pe o piaţă reglementată are dreptul, atunci când elaborează un prospect în conformitate cu articolul 4, să omită informaţii legate de statul membru respectiv.
(4)ESMA poate elabora sau, atunci când Comisia solicită acest lucru, elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza cazurile în care se pot omite informaţii în conformitate cu alineatul (1), ţinând cont de rapoartele transmise ESMA de autorităţile competente menţionate la alineatul (1).
Se deleagă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.