Art. 10. - Art. 10: Prospectele alcătuite din documente distincte - Regulamentul 1129/14-iun-2017 privind prospectul care trebuie publicat în cazul unei oferte publice de valori mobiliare sau al admiterii de valori mobiliare la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, şi de abrogare a Directivei 2003/71/CE

Acte UE

Jurnalul Oficial 168L

În vigoare
Versiune de la: 9 Ianuarie 2024
Art. 10: Prospectele alcătuite din documente distincte
(1)Un emitent căruia i s-a aprobat deja un document de înregistrare de către o autoritate competentă are obligaţia de a elabora numai nota privind valorile mobiliare şi rezumatul, după caz, atunci când valorile mobiliare sunt oferite publicului sau sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată. În acest caz, nota privind valorile mobiliare şi rezumatul se prezintă separat spre aprobare.
În cazul în care, de la aprobarea documentului de înregistrare, apare un nou factor semnificativ, o eroare materială sau o inexactitate materială privind informaţiile cuprinse în documentul de înregistrare care este de natură să afecteze evaluarea valorilor mobiliare, cel târziu în acelaşi timp cu nota privind valorile mobiliare şi cu rezumatul se înaintează spre aprobare şi un supliment la documentul de înregistrare. Dreptul de a-şi retrage acceptul în conformitate cu articolul 23 alineatul (2) nu se aplică în acest caz.
Documentul de înregistrare şi suplimentul la acesta, după caz, împreună cu nota privind valorile mobiliare şi cu rezumatul, constituie un prospect, odată ce sunt aprobate de autoritatea competentă.
(2)Odată aprobat, documentul de înregistrare este pus la dispoziţia publicului fără întârzieri nejustificate, în conformitate cu modalităţile prevăzute la articolul 21.
(3)Un emitent căruia i s-a aprobat deja un document de înregistrare universal de către autoritatea competentă sau care a depus un document de înregistrare universal fără aprobare prealabilă în conformitate cu articolul 9 alineatul (2) al doilea paragraf este obligat să întocmească numai nota privind valorile mobiliare şi rezumatul atunci când valorile mobiliare sunt oferite publicului sau sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată.
În cazul în care documentul de înregistrare universal a fost deja aprobat, nota privind valorile mobiliare, rezumatul şi toate modificările aduse documentului de înregistrare universal depuse de la aprobarea documentului de înregistrare universal se înaintează separat spre aprobare.
În cazul în care un emitent a depus un document de înregistrare universal fără aprobare prealabilă, întreaga documentaţie, inclusiv modificările aduse documentului de înregistrare universal, este supusă aprobării, deşi documentele respective rămân distincte.
Documentul de înregistrare universal, modificat în conformitate cu articolul 9 alineatul (7) sau (9), împreună cu nota privind valorile mobiliare şi cu rezumatul, constituie un prospect, odată ce sunt aprobate de autoritatea competentă.