Capitolul 2 - 2. CEREREA DE OMOLOGARE A UNUI FAR - Regulamentul 112/22-aug-2014 Dispoziţii uniforme referitoare la omologarea farurilor de autovehicule care emit o lumină de întâlnire asimetrică sau o lumină de drum sau ambele şi sunt echipate cu lămpi cu incandescenţă şi/sau module cu diode electroluminiscente (LED)

Acte UE

Jurnalul Oficial 250L

În vigoare
Versiune de la: 22 August 2014
CAPITOLUL 2:2. CEREREA DE OMOLOGARE A UNUI FAR
(1)2.1. Cererea de omologare se înaintează de către titularul denumirii comerciale sau al mărcii sau de către reprezentantul autorizat al acestuia. Aceasta precizează:
1.2.1.1. dacă farul este proiectat să emită atât lumină de întâlnire, cât şi lumină de drum sau numai una dintre aceste lumini;
2.2.1.2. în cazul unui far proiectat să emită lumină de întâlnire, dacă farul este construit pentru ambele sensuri de circulaţie sau doar pentru circulaţia fie pe stânga, fie pe dreapta;
3.2.1.3. în cazul în care farul este echipat cu un reflector reglabil, poziţia (poziţiile) de montaj a (ale) farului în raport cu solul şi cu planul longitudinal median al vehiculului;
4.2.1.4. dacă se referă la un far din clasa A sau la un far din clasa B;
5.2.1.5. categoria lămpii sau a lămpilor cu incandescenţă utilizate, după cum este prevăzută în Regulamentul nr. 37 şi în seriile sale de amendamente aflate în vigoare la data depunerii cererii de omologare de tip, şi/sau codul sau codurile de identificare specifice ale modulului sursei de lumină pentru modulele LED, dacă sunt disponibile.
(2)2.2. Fiecare cerere de omologare este însoţită de:
1.2.2.1. desene, în trei exemplare, suficient de detaliate pentru a permite identificarea tipului, reprezentând farul văzut din faţă, cu detalii ale striurilor dispersoarelor, dacă este cazul, precum şi secţiunea transversală; desenele trebuie să indice spaţiul (spaţiile) rezervat(e) mărcii de omologare, în cazul modulului (modulelor) cu LED fiind necesar să indice, de asemenea, spaţiul rezervat codului (codurilor) specific(e) de identificare al (ale) modulului (modulelor);
1.1.2.2.1.1. dacă farul este echipat cu un reflector reglabil, se indică poziţia (poziţiile) de montare a (ale) farului în raport cu solul şi cu planul median longitudinal al vehiculului, dacă farul este conceput exclusiv pentru această poziţie (aceste poziţii);
2.2.2.2. o descriere tehnică succintă care să includă, în cazul în care farul este utilizat pentru iluminarea adaptivă în viraje, poziţiile extreme în conformitate cu punctul 6.2.7 de mai jos. În cazul modulului (modulelor) LED, aceasta trebuie să includă:
a)o specificaţie tehnică succintă a modulului sau modulelor LED;
b)un desen conţinând dimensiunile şi valorile electrice şi fotometrice de bază, precum şi fluxul luminos normal, iar pentru fiecare modul LED, o declaraţie care să precizeze dacă acesta este schimbabil sau nu;
c)în cazul dispozitivelor electronice de comandă a sursei de lumină, informaţii privind interfaţa electrică necesară pentru încercările de omologare;
3.2.2.3. două eşantioane pentru fiecare tip de far, unul dintre eşantioane destinat instalării pe stânga a vehiculului, iar celălalt destinat instalării pe dreapta a vehiculului;
4.2.2.4. pentru încercarea materialului plastic din care sunt realizate dispersoarele:
4.1.2.2.4.1. paisprezece dispersoare;
4.1.1.2.2.4.1.1. zece dintre aceste dispersoare pot fi înlocuite cu zece eşantioane de material având dimensiunile de cel puţin 60 x 80 mm, prezentând o faţă exterioară plană sau convexă şi având, la mijloc, o zonă practic plană (rază de curbură mai mare sau egală cu 300 mm) cu dimensiunile de cel puţin 15 x 15 mm;
4.1.2.2.2.4.1.2. fiecare dintre aceste dispersoare sau eşantioane de material trebuie să fie fabricat prin metoda care urmează să fie utilizată în producţia de serie;
4.2.2.2.4.2. un reflector pe care se pot monta dispersoarele, conform indicaţiilor producătorului;
5.2.2.5. pentru încercarea rezistenţei la ultraviolete (UV) a componentelor de transmitere a luminii fabricate din material plastic expuse radiaţiilor UV ale modulelor LED din interiorul farului:
5.1.2.2.5.1. un eşantion din fiecare material relevant utilizat la fabricarea farului sau un eşantion de far care să conţină aceste materiale. Fiecare eşantion de material trebuie să aibă acelaşi aspect şi, după caz, să fi fost supus aceluiaşi tratament de suprafaţă ca şi farul care urmează să fie omologat;
5.2.2.2.5.2. încercarea rezistenţei la radiaţiile UV a materialelor din interior expuse radiaţiilor sursei de lumină nu este necesară dacă nu se aplică niciun modul LED, în afara modulelor cu radiaţie ultravioletă redusă prevăzute în anexa 10 la prezentul regulament sau dacă se iau măsuri pentru protejarea componentelor corespunzătoare ale farului faţă de radiaţiile UV, de exemplu cu ajutorul filtrelor de sticlă;
6.2.2.6. un dispozitiv electronic de comandă a sursei de lumină, după caz.
(3)2.3. Caracteristicile materialelor din care sunt fabricate dispersoarele şi eventualele acoperiri trebuie să fie însoţite de raportul de încercare a caracteristicilor respectivelor materiale şi acoperiri, dacă acestea au fost deja încercate.