Art. 91. - Art. 91: Interzicerea manipulării pieţei - Regulamentul 1114/31-mai-2023 privind pieţele criptoactivelor şi de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 şi (UE) nr. 1095/2010 şi a Directivelor 2013/36/UE şi (UE) 2019/1937

Acte UE

Jurnalul Oficial 150L

În vigoare
Versiune de la: 23 Octombrie 2025
Art. 91: Interzicerea manipulării pieţei
(1)Nicio persoană nu trebuie să se implice sau să încerce să se implice în activităţi de manipulare a pieţei.
(2)În sensul prezentului regulament, manipularea pieţei include următoarele tipuri de activităţi:
a)cu excepţia cazului în care sunt efectuate din motive legitime, efectuarea unei tranzacţii, plasarea unui ordin de tranzacţionare sau orice alt comportament care:
(i)oferă sau poate oferi semnale false sau înşelătoare în legătură cu oferta, cererea sau preţul unui criptoactiv;
(ii)fixează sau poate fixa preţul unuia sau mai multor criptoactive la un nivel anormal sau artificial;
b)efectuarea unei tranzacţii, plasarea unui ordin de tranzacţionare sau orice altă activitate sau comportament care influenţează sau poate influenţa preţul unuia sau mai multor criptoactive, prin recurgerea la un procedeu fictiv sau la orice altă formă de înşelăciune sau artificiu;
c)difuzarea de informaţii prin mijloace de comunicare în masă, inclusiv prin internet sau prin orice alte mijloace, care oferă sau poate oferi semnale false sau înşelătoare în legătură cu oferta, cererea sau preţul unuia sau mai multor criptoactive sau care fixează sau poate fixa preţul unuia sau mai multor criptoactive la un nivel anormal sau artificial, inclusiv răspândirea de zvonuri, în contextul în care persoana care s-a implicat în difuzarea informaţiilor ştia sau trebuia să ştie că informaţiile sunt false sau înşelătoare.
(3)Următoarele comportamente sunt considerate, printre altele, manipulare a pieţei:
a)asigurarea unei poziţii dominante în raport cu oferta sau cererea unui criptoactiv, care are sau este probabil să aibă drept efect stabilirea directă sau indirectă a preţului de cumpărare sau de vânzare sau crearea ori posibilitatea de creare a altor condiţii inechitabile de tranzacţionare;
b)plasarea de ordine pe o platformă de tranzacţionare pentru criptoactive, inclusiv anularea sau modificarea acestora, prin orice mijloc disponibil de tranzacţionare, având unul dintre efectele menţionate la alineatul (2) litera (a), prin:
(i)întreruperea sau întârzierea funcţionării platformei de tranzacţionare pentru criptoactive sau implicarea în orice activitate care poate avea acest efect;
(ii)crearea de condiţii în care devine mai dificil pentru alte persoane să identifice ordinele reale de pe platforma de tranzacţionare pentru criptoactive sau implicarea în orice activitate care poate avea acest efect, inclusiv prin introducerea de ordine care duc la destabilizarea funcţionării normale a platformei de tranzacţionare pentru criptoactive;
(iii)crearea unui semnal fals sau înşelător cu privire la oferta, cererea sau preţul unui criptoactiv, în special prin introducerea de ordine pentru a iniţia sau accentua o tendinţă sau implicarea în orice activitate care poate avea acest efect;
c)faptul de a profita de accesul ocazional sau regulat la mijloacele de comunicare în masă tradiţionale sau electronice pentru a emite o opinie asupra unui criptoactiv, după ce, în prealabil, s-a adoptat o poziţie asupra criptoactivului respectiv, şi de a profita ulterior de pe urma impactului opiniilor exprimate asupra preţului criptoactivului respectiv, fără a fi făcut concomitent public, într-un mod corect şi concret, conflictul de interese în cauză.