Art. 81. - Art. 81: Oferirea de consultanţă cu privire la criptoactive şi asigurarea administrării de portofolii de criptoactive - Regulamentul 1114/31-mai-2023 privind pieţele criptoactivelor şi de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 şi (UE) nr. 1095/2010 şi a Directivelor 2013/36/UE şi (UE) 2019/1937

Acte UE

Jurnalul Oficial 150L

În vigoare
Versiune de la: 23 Octombrie 2025
Art. 81: Oferirea de consultanţă cu privire la criptoactive şi asigurarea administrării de portofolii de criptoactive
(1)Furnizorii de servicii de criptoactive care oferă consultanţă cu privire la criptoactive sau care asigură administrarea de portofolii de criptoactive evaluează dacă serviciile de criptoactive sau criptoactivele sunt adecvate pentru clienţii lor sau pentru clienţii lor potenţiali, ţinând seama de cunoştinţele şi experienţa acestora în materie de investiţii în criptoactive, de obiectivele lor de investiţii, inclusiv toleranţa lor la risc, şi de situaţia lor financiară, inclusiv capacitatea lor de a suporta pierderi.
(2)Furnizorii de servicii de criptoactive care oferă consultanţă cu privire la criptoactive îi informează pe potenţialii clienţi în timp util înainte de a le oferi consultanţă dacă consultanţa respectivă:
a)este oferită independent;
b)se bazează pe o analiză amplă sau mai restrânsă a diferitelor criptoactive, inclusiv dacă consultanţa se limitează la criptoactivele emise sau oferite de entităţile care au cu furnizorul de servicii de criptoactive legături strânse sau orice alte relaţii juridice şi economice, cum ar fi relaţiile contractuale, care riscă să afecteze independenţa consultanţei oferite.
(3)Atunci când un furnizor de servicii de criptoactive care oferă consultanţă cu privire la criptoactive informează potenţialul client că consultanţa este oferită independent, acesta:
a)face o analiză a unei game suficient de mari de criptoactive disponibile pe piaţă, care trebuie să fie suficient de diversificată pentru a garanta că obiectivele de investiţii ale clientului pot fi îndeplinite corespunzător şi care trebuie să nu se limiteze la acele criptoactive emise sau furnizate de:
(i)acelaşi furnizor de servicii de criptoactive;
(ii)entităţile care au legături strânse cu acelaşi furnizor de servicii de criptoactive; sau
(iii)alte entităţi cu care acelaşi furnizor de servicii de criptoactive are legături de natură juridică şi economică, cum ar fi relaţii contractuale, suficient de strânse încât să poată afecta independenţa consultanţei oferite;
b)nu acceptă şi nu percepe niciun fel de onorarii, comisioane sau alte tipuri de beneficii pecuniare sau nepecuniare plătite sau acordate de terţi sau de persoane care acţionează în numele unor terţi în legătură cu furnizarea serviciului respectiv către clienţi.
În pofida primului paragraf litera (b), sunt permise, în cazul în care sunt comunicate în mod clar clientului, beneficiile nepecuniare minore care pot îmbunătăţi calitatea serviciilor de criptoactive furnizate unui client şi care au astfel de dimensiuni şi o asemenea natură încât nu împiedică furnizorul de servicii de criptoactive să-şi respecte obligaţia de a acţiona în interesul superior al clientului său.
(4)Furnizorii de servicii de criptoactive care oferă consultanţă cu privire la criptoactive oferă potenţialilor clienţi şi informaţii despre toate costurile şi cheltuielile asociate, inclusiv costul consultanţei, dacă este cazul, costul criptoactivelor recomandate sau vândute clientului, modalităţile de plată a criptoactivelor de care dispune clientul, printre care şi toate modalităţile de plată pentru terţi.
(5)Furnizorii de servicii de criptoactive care asigură administrarea portofoliului de criptoactive nu acceptă şi nu percep onorarii, comisioane sau orice alte beneficii cu sau fără caracter pecuniar, plătite sau acordate de un emitent, un ofertant, o persoană care solicită admiterea la tranzacţionare sau de orice terţ ori persoană care acţionează în numele unui terţ în legătură cu asigurarea administrării portofoliului de criptoactive clienţilor lor.
(6)În cazul în care un furnizor de servicii de criptoactive informează un potenţial client de faptul că consultanţa sa nu este oferită independent, furnizorul respectiv poate primi stimulente cu condiţia ca plata sau beneficiul:
a)să aibă scopul de a îmbunătăţi calitatea serviciului în cauză destinat clientului; şi
b)să nu împiedice furnizorul de servicii de criptoactive să-şi îndeplinească obligaţia de a acţiona cu onestitate, corectitudine şi profesionalism, în interesul superior al clienţilor săi.
Existenţa, natura şi cuantumul plăţii sau beneficiului menţionate la alineatul (4) sau, atunci când cuantumul nu poate fi stabilit, metoda de calculare a cuantumului respectiv sunt comunicate cu exactitate clientului, în mod complet, corect şi inteligibil, înainte de furnizarea serviciului de criptoactive în cauză.
(7)Furnizorii de servicii de criptoactive care oferă consultanţă cu privire la criptoactive se asigură că persoanele fizice care oferă în numele lor consultanţă sau informaţii cu privire la criptoactive sau la un serviciu de criptoactive dispun de cunoştinţele şi competenţa necesare pentru a-şi îndeplini obligaţiile. Statele membre publică criteriile care trebuie folosite pentru evaluarea acestor cunoştinţe şi competenţe.
(8)În scopul evaluării adecvării menţionate la alineatul (1), furnizorii de servicii de criptoactive care oferă consultanţă cu privire la criptoactive sau asigură administrarea de portofolii de criptoactive obţin de la clienţii lor sau de la clienţii lor potenţiali informaţiile necesare cu privire la cunoştinţele lor despre şi experienţa lor în investiţii, inclusiv în criptoactive, obiectivele lor de investiţii, inclusiv toleranţa la risc, situaţia lor financiară, inclusiv capacitatea lor de a suporta pierderi şi înţelegerea de bază pe care o au cu privire la riscurile asociate achiziţionării de criptoactive, astfel încât furnizorii de servicii de criptoactive să le poată semnala clienţilor sau potenţialilor lor clienţi dacă criptoactivele sunt adecvate sau nu pentru ei şi, în special, dacă corespund toleranţei lor la risc şi capacităţii lor de a suporta pierderi.
(9)Furnizorii de servicii de criptoactive care oferă consultanţă cu privire la criptoactive sau care asigură administrarea portofoliului de criptoactive îşi avertizează clienţii sau potenţialii clienţi cu privire la faptul că:
a)valoarea criptoactivelor ar putea fluctua;
b)criptoactivele şi-ar putea pierde valoarea parţial sau integral;
c)criptoactivele ar putea să nu fie lichide;
d)după caz, criptoactivele nu sunt acoperite de sistemele de compensare pentru investitori în temeiul Directivei 97/9/CE;
e)criptoactivele nu sunt acoperite de schemele de garantare a depozitelor în temeiul Directivei 2014/49/UE.
(10)Furnizorii de servicii de criptoactive autorizaţi care oferă consultanţă cu privire la criptoactive sau care asigură administrarea de portofolii de criptoactive instituie, menţin şi pun în aplicare politici şi proceduri care să le permită să colecteze şi să evalueze toate informaţiile necesare pentru efectuarea evaluării menţionate la alineatul (1) cu privire la fiecare client. Aceştia iau toate măsurile rezonabile pentru a se asigura că informaţiile colectate privind clienţii lor sau clienţii lor potenţiali sunt corecte.
(11)În cazul în care clienţii nu furnizează informaţiile solicitate în temeiul alineatului (8) sau în cazul în care furnizorii de servicii de criptoactive care oferă consultanţă cu privire la criptoactive sau care asigură administrarea de portofolii de criptoactive consideră că serviciile de criptoactive nu sunt adecvate pentru clienţii lor, aceştia nu recomandă respectivele servicii de criptoactive sau criptoactive şi nici nu iniţiază asigurarea administrării de portofolii de criptoactivele respective.
(12)Pentru fiecare client în parte, furnizorii de servicii de criptoactive care oferă consultanţă cu privire la criptoactive sau care asigură administrarea de portofolii de criptoactive revizuiesc periodic evaluarea adecvării menţionată la alineatul (1) cel puţin o dată la doi ani după evaluarea iniţială efectuată în conformitate cu alineatul menţionat.
(13)De îndată ce a fost efectuată evaluarea adecvării menţionată la alineatul (1) sau revizuirea ei în temeiul alineatului (12), furnizorii de servicii de criptoactive care oferă consultanţă cu privire la criptoactive le transmit clienţilor un raport privind adecvarea, care sintetizează recomandările oferite şi modul în care respectivele recomandări corespund preferinţelor, obiectivelor şi altor caracteristici ale clienţilor. Raportul respectiv se întocmeşte şi se comunică clienţilor în format electronic. Raportul trebuie cel puţin:
a)să conţină informaţii actualizate privind evaluarea menţionată la alineatul (1); şi
b)să conţină un rezumat al recomandărilor oferite.
Raportul privind adecvarea menţionat la primul paragraf precizează clar că consultanţa se bazează pe cunoştinţele despre investiţii în criptoactive şi experienţa în astfel de investiţii ale clientului, pe obiectivele de investiţii ale clientului, pe toleranţa la risc, pe situaţia financiară şi pe capacitatea de a suporta pierderi ale clientului.
(14)Furnizorii de servicii de criptoactive care asigură administrarea de portofolii de criptoactive le transmit periodic clienţilor lor, în format electronic, rapoarte privind activităţile de administrare de portofolii efectuate în numele acestora. Rapoartele periodice respective conţin o analiză corectă şi echilibrată a activităţilor întreprinse şi a performanţei portofoliului în perioada de raportare, o situaţie actualizată a modului în care activităţile întreprinse corespund preferinţelor, obiectivelor şi altor caracteristici ale clientului, precum şi informaţii actualizate privind evaluarea adecvării menţionată la alineatul (1) sau revizuirea acesteia în temeiul alineatului (12).
Raportul periodic menţionat la primul paragraf de la prezentul alineat se furnizează o dată la trei luni, cu excepţia cazurilor în care clientul are acces la un sistem online în care pot fi accesate evaluări actualizate ale portofoliului clientului şi informaţii actualizate privind evaluarea adecvării menţionată la alineatul (1), iar furnizorul de servicii de criptoactive are dovezi că clientul a accesat o evaluare cel puţin o dată în cursul trimestrului relevant. Un astfel de sistem online este considerat a fi un format electronic.
(15)Până la 30 decembrie 2024, ESMA emite ghiduri în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 pentru a specifica:
a)criteriile de evaluare a cunoştinţelor şi competenţelor în conformitate cu alineatul (7);

b)informaţiile menţionate la alineatul (8); şi
c)formatul raportului periodic menţionat la alineatul (14).