Art. 53. - Art. 53: Comunicările cu caracter publicitar - Regulamentul 1114/31-mai-2023 privind pieţele criptoactivelor şi de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 şi (UE) nr. 1095/2010 şi a Directivelor 2013/36/UE şi (UE) 2019/1937

Acte UE

Jurnalul Oficial 150L

În vigoare
Versiune de la: 23 Octombrie 2025
Art. 53: Comunicările cu caracter publicitar
(1)Comunicările cu caracter publicitar referitoare la o ofertă publică privind un token de monedă electronică sau la admiterea la tranzacţionare a unui astfel de token de monedă electronică respectă toate cerinţele următoare:
a)comunicările cu caracter publicitar sunt identificate în mod clar ca atare;
b)informaţiile incluse în comunicările cu caracter publicitar sunt corecte, clare şi să nu inducă în eroare;
c)informaţiile din comunicările cu caracter publicitar sunt consecvente cu informaţiile din cartea albă pentru criptoactive;
d)comunicările cu caracter publicitar menţionează în mod clar că s-a publicat o carte albă pentru criptoactive şi indică în mod clar adresa site-ului emitentului tokenului de monedă electronică, precum şi un număr de telefon şi o adresă de e-mail pentru a contacta emitentul.
(2)Comunicările cu caracter publicitar conţin o declaraţie clară şi lipsită de ambiguitate din care să reiasă că deţinătorii tokenului de monedă electronică au un drept de răscumpărare împotriva emitentului în orice moment şi la valoarea nominală.
(3)Comunicările cu caracter publicitar şi orice modificare aferentă se publică pe website-ul emitentului.
(4)Autorităţile competente nu impun aprobarea în prealabil a comunicărilor cu caracter publicitar înainte de publicarea lor.
(5)La cerere, comunicările cu caracter publicitar se transmit autorităţilor competente.
(6)Nu se difuzează comunicări cu caracter publicitar înainte de publicarea cărţii albe pentru criptoactive. O astfel de restricţie nu afectează capacitatea emitentului tokenului de monedă electronică de a desfăşura activităţi de sondare a pieţei.