Art. 20. - Art. 20: Evaluarea cererii de autorizare - Regulamentul 1114/31-mai-2023 privind pieţele criptoactivelor şi de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 şi (UE) nr. 1095/2010 şi a Directivelor 2013/36/UE şi (UE) 2019/1937
Acte UE
Jurnalul Oficial 150L
În vigoare Versiune de la: 23 Octombrie 2025
Art. 20: Evaluarea cererii de autorizare
(1)Autorităţile competente care primesc o cerere de autorizare, astfel cum se menţionează la articolul 18, evaluează, în termen de 25 de zile lucrătoare de la primirea cererii, dacă cererea respectivă, inclusiv cartea albă pentru criptoactive menţionată la articolul 19, cuprinde toate informaţiile necesare. Autorităţile competente notifică imediat emitentul solicitant în cazul în care cererea, inclusiv cartea albă pentru criptoactive, nu cuprinde informaţiile necesare. În cazul în care cererea, inclusiv cartea albă pentru criptoactive, nu este completă, autorităţile competente stabilesc un termen până la care emitentul solicitant trebuie să transmită eventualele informaţii care lipsesc.
(2)În termen de 60 de zile lucrătoare de la primirea unei cereri complete, autorităţile competente evaluează dacă emitentul solicitant respectă cerinţele stabilite în prezentul titlu şi adoptă un proiect de decizie riguros motivat prin care acordă sau refuză să acorde autorizaţia. În cursul celor 60 de zile lucrătoare, autorităţile competente pot solicita emitentului solicitant orice informaţii cu privire la cerere, inclusiv cu privire la cartea albă pentru criptoactive menţionată la articolul 19.
În cursul procesului de evaluare, autorităţile competente pot coopera cu autorităţile competente pentru combaterea spălării banilor şi a finanţării terorismului, cu unităţile de informaţii financiare sau cu alte organisme publice.
(3)Perioada de evaluare prevăzută la alineatele (1) şi (2) se suspendă pe perioada cuprinsă între data solicitării din partea autorităţilor competente de furnizare a informaţiilor care lipsesc şi data primirii de către acestea a răspunsului din partea emitentului solicitant. Suspendarea nu depăşeşte 20 de zile lucrătoare. Orice solicitări suplimentare formulate de autorităţile competente în vederea completării sau clarificării informaţiilor sunt la discreţia acestora, dar nu duc la suspendarea termenului de evaluare prevăzut la alineatele (1) şi (2).
(4)După scurgerea perioadei de 60 de zile lucrătoare menţionate la alineatul (2), autorităţile competente transmit proiectul lor de decizie şi cererea ABE, ESMA şi BCE. În cazul în care emitentul solicitant este stabilit într-un stat membru a cărui monedă oficială nu este euro sau dacă tokenul raportat la active se raportează la o monedă oficială a unui stat membru care nu este euro, autorităţile competente transmit în acelaşi timp proiectul lor de decizie şi cererea băncii centrale a statului membru respectiv.
(5)La cererea autorităţii competente şi în termen de 20 de zile lucrătoare de la primirea proiectului de decizie şi a cererii, ABE şi ESMA emit un aviz în ceea ce priveşte evaluarea avizului juridic menţionat la articolul 18 alineatul (2) litera (e) şi transmit avizele lor respective autorităţii competente în cauză.
În termen de 20 de zile lucrătoare de la primirea proiectului de decizie şi a cererii, BCE sau, după caz, banca centrală menţionată la alineatul (4) emite un aviz în ceea ce priveşte evaluarea riscurilor pe care emiterea respectivului token raportat la active le-ar putea prezenta pentru stabilitatea financiară, buna funcţionare a sistemelor de plăţi, transmisia politicii monetare şi suveranitatea monetară şi transmite avizul său autorităţii competente în cauză.
Fără a aduce atingere articolului 21 alineatul (4), avizele menţionate la primul şi la al doilea paragraf de la prezentul alineat nu au caracter obligatoriu.
Cu toate acestea, autoritatea competentă ţine seama în mod corespunzător de avizele menţionate la primul şi la al doilea paragraf de la prezentul alineat.