Art. 16. - Art. 16: Autorizarea - Regulamentul 1114/31-mai-2023 privind pieţele criptoactivelor şi de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 şi (UE) nr. 1095/2010 şi a Directivelor 2013/36/UE şi (UE) 2019/1937
Acte UE
Jurnalul Oficial 150L
În vigoare Versiune de la: 23 Octombrie 2025
Art. 16: Autorizarea
(1)În Uniune, o persoană nu poate face o ofertă publică privind un token raportat la active sau solicita admiterea la tranzacţionare a unui astfel de token, decât dacă este emitentul respectivului token raportat la active şi este:
a)o persoană juridică sau o altă întreprindere stabilită în Uniune şi a fost autorizată în conformitate cu articolul 21 de către autoritatea competentă din statul său membru de origine; sau
b)o instituţie de credit care respectă articolul 17.
În pofida primului paragraf, în urma consimţământului scris din partea emitentului unui token raportat la active, alte persoane pot face oferte publice sau pot solicita admiterea la tranzacţionare a respectivului token raportat la active. Persoanele respective trebuie să respecte articolele 27, 29 şi 40.
În sensul primului paragraf litera (a), alte întreprinderi pot emite tokenuri raportate la active doar dacă forma lor juridică asigură un nivel de protecţie a intereselor terţilor echivalent cu cel oferit de persoanele juridice, iar întreprinderile respective fac obiectul unei supravegheri prudenţiale echivalente, corespunzătoare formei lor juridice.
(2)Alineatul (1) nu se aplică în cazul în care:
a)pe o perioadă de 12 luni, calculată la sfârşitul fiecărei zile calendaristice, valoarea medie a tokenului raportat la active aflat în circulaţie emis de un emitent nu depăşeşte niciodată 5 000 000 EUR sau suma echivalentă într-o altă monedă oficială, iar emitentul nu este legat de o reţea a altor emitenţi exceptaţi; sau
b)oferta publică privind tokenul raportat la active se adresează exclusiv investitorilor calificaţi şi tokenul raportat la active poate fi deţinut numai de către investitori calificaţi.
În cazul în care se aplică prezentul alineat, emitenţii de tokenuri raportate la active elaborează o carte albă pentru criptoactive, astfel cum se prevede la articolul 19, şi notifică autorităţii competente din statul lor membru de origine respectiva carte albă pentru criptoactive şi, la cerere, orice comunicare cu caracter publicitar.
(3)Autorizaţia acordată de autoritatea competentă unei persoane menţionate la alineatul (1) primul paragraf litera (a) este valabilă în întreaga Uniune şi îi permite unui emitent al unui token raportat la active să ofere public în întreaga Uniune tokenul raportat la active pentru care a primit autorizaţie sau să solicite admiterea la tranzacţionare a respectivului token raportat la active.
(4)Aprobarea acordată de către autoritatea competentă referitor la cartea albă pentru criptoactive a unui emitent în temeiul articolului 17 alineatul (1) sau al articolului 21 alineatul (1) sau referitor la cartea albă pentru criptoactive modificată în temeiul articolului 25 este valabilă în întreaga Uniune.