Art. 140. - Art. 140: Rapoartele privind aplicarea prezentului regulament - Regulamentul 1114/31-mai-2023 privind pieţele criptoactivelor şi de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 şi (UE) nr. 1095/2010 şi a Directivelor 2013/36/UE şi (UE) 2019/1937

Acte UE

Jurnalul Oficial 150L

În vigoare
Versiune de la: 23 Octombrie 2025
Art. 140: Rapoartele privind aplicarea prezentului regulament
(1)Până la 30 iunie 2027, după consultarea ABE şi ESMA, Comisia prezintă Parlamentului European şi Consiliului un raport privind aplicarea prezentului regulament, însoţit, dacă este cazul, de o propunere legislativă. Până la 30 iunie 2025 se prezintă un raport intermediar însoţit, dacă este cazul, de o propunere legislativă.
(2)Rapoartele menţionate la alineatul (1) conţin următoarele:
1.a) numărul de emisiuni de criptoactive din Uniune, numărul de cărţi albe pentru criptoactive transmise sau notificate la autorităţile competente, tipul criptoactivelor emise şi capitalizarea de piaţă a acestora şi numărul criptoactivelor admise la tranzacţionare;
2.b) o descriere a experienţei în ceea ce priveşte clasificarea criptoactivelor, inclusiv posibilele divergenţe dintre abordările autorităţilor competente;
3.c) o evaluare a necesităţii de a se introduce un mecanism pentru aprobarea cărţilor albe pentru criptoactive, altele decât tokenurile raportate la active şi tokenurile de monedă electronică;
4.d) o estimare a numărului de rezidenţi din Uniune care folosesc criptoactive emise în Uniune sau care investesc în astfel de criptoactive;
5.e) atunci când este posibil, o estimare a numărului de rezidenţi din Uniune care utilizează criptoactive emise în afara Uniunii sau care investesc în astfel de criptoactive şi o explicaţie referitoare la disponibilitatea datelor aferente;
6.f) numărul şi valoarea cazurilor de fraudă, de înşelăciune, de piraterie informatică, de utilizare a criptoactivelor pentru plăţi asociate atacurilor cu programe ransomware, de atacuri cibernetice, de furt sau de pierderi având ca obiect criptoactive raportate în Uniune, tipurile de comportament fraudulos, numărul plângerilor primite de furnizorii de servicii de criptoactive şi de emitenţii de tokenuri raportate la active, numărul plângerilor primite de autorităţile competente şi subiectele plângerilor primite;
7.g) numărul emitenţilor de tokenuri raportate la active şi o analiză a categoriilor de active de rezervă, a dimensiunii rezervelor de active şi a volumului plăţilor efectuate cu tokenuri raportate la active;
8.h) numărul emitenţilor de tokenuri semnificative raportate la active şi o analiză a categoriilor de active de rezervă, a dimensiunii rezervelor de active şi a volumului plăţilor efectuate cu tokenuri semnificative raportate la active;
9.i) numărul emitenţilor de tokenuri de monedă electronică şi o analiză a monedelor oficiale la care se raportează tokenurile de monedă electronică, a componenţei şi a dimensiunii fondurilor depuse sau investite în conformitate cu articolul 54 şi a volumului plăţilor efectuate cu tokenuri de monedă electronică;
10.j) numărul emitenţilor de tokenuri de monedă electronică semnificative şi o analiză a monedelor oficiale la care se raportează tokenurile de monedă electronică semnificative şi, pentru instituţiile emitente de monedă electronică care emit tokenuri de monedă electronică semnificative, o analiză a categoriilor de active de rezervă, a dimensiunii rezervelor de active şi a volumului plăţilor efectuate cu tokenuri de monedă electronică semnificative;
11.k) numărul furnizorilor de servicii de criptoactive semnificative;
12.l) o evaluare a funcţionării pieţelor criptoactivelor din Uniune, inclusiv a dezvoltării pieţei şi a tendinţelor de pe piaţă, ţinând seama de experienţa autorităţilor de supraveghere, de numărul furnizorilor de servicii de criptoactive autorizaţi şi de cota de piaţă medie a acestora;
13.m) o evaluare a nivelului de protecţie a deţinătorilor de criptoactive şi a clienţilor furnizorilor de servicii de criptoactive, în special a deţinătorilor de retail;
14.n) o evaluare a comunicărilor cu caracter publicitar frauduloase şi a cazurilor de înşelăciune care au legătură cu criptoactivele care au loc prin intermediul reţelelor de comunicare socială;
15.o) o evaluare a cerinţelor aplicabile emitenţilor de criptoactive şi furnizorilor de servicii de criptoactive şi a impactului acestor cerinţe asupra rezilienţei operaţionale, a integrităţii pieţei, a stabilităţii financiare, precum şi asupra protecţiei clienţilor şi a deţinătorilor de criptoactive;
16.p) o evaluare a aplicării articolului 81 şi a posibilităţii de a introduce teste de adecvare la articolele 78, 79 şi 80 pentru a asigura o mai bună protecţie a clienţilor furnizorilor de servicii de criptoactive, în special a deţinătorilor de retail;
17.q) o evaluare din care să reiasă dacă domeniul de aplicare al serviciilor de criptoactive prevăzut în prezentul regulament este adecvat şi dacă este necesară o adaptare a definiţiilor prevăzute în prezentul regulament, precum şi dacă este necesar să fie incluse alte forme inovatoare de criptoactive în domeniul de aplicare al prezentului regulament;
18.r) o evaluare din care să reiasă dacă cerinţele prudenţiale pentru furnizorii de servicii de criptoactive sunt adecvate scopului şi dacă ar trebui aliniate la cerinţele privind capitalul iniţial şi fondurile proprii aplicabile firmelor de investiţii în temeiul Regulamentului (UE) 2019/2033 al Parlamentului European şi al Consiliului (46) şi al Directivei (UE) 2019/2034 a Parlamentului European şi a Consiliului (47);
(46)Regulamentul (UE) 2019/2033 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind cerinţele prudenţiale ale firmelor de investiţii şi de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010, (UE) nr. 575/2013, (UE) nr. 600/2014 şi (UE) nr. 806/2014 (JO L 314, 5.12.2019, p. 1).
(47)Directiva (UE) 2019/2034 a Parlamentului European şi a Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind supravegherea prudenţială a firmelor de investiţii şi de modificare a Directivelor 2002/87/CE, 2009/65/CE, 2011/61/UE, 2013/36/UE, 2014/59/UE şi 2014/65/UE (JO L 314, 5.12.2019, p. 64).
19.s) o evaluare a adecvării pragurilor de clasificare a tokenurilor raportate la active şi a tokenurilor de monedă electronică drept semnificative, astfel cum se prevede la articolul 43 alineatul (1) literele (a), (b) şi (c), şi o evaluare din care să reiasă dacă pragurile ar trebui reevaluate periodic;
20.t) o evaluare a dezvoltării unor servicii de open finance pe pieţele criptoactivelor şi a tratamentului adecvat în materie de reglementare al sistemelor descentralizate de criptoactive;
21.u) o evaluare a adecvării pragurilor pentru a considera furnizorii de servicii de criptoactive ca fiind semnificativi în temeiul articolului 85 şi o evaluare din care să reiasă dacă pragurile ar trebui reevaluate periodic;
22.v) o evaluare din care să reiasă dacă, în temeiul prezentului regulament, ar trebui stabilit un regim de echivalenţă pentru entităţile care furnizează servicii de criptoactive, emitenţii de tokenuri raportate la active sau emitenţii de tokenuri de monedă electronică din ţări terţe;
23.w) o evaluare din care să reiasă dacă exceptările prevăzute la articolele 4 şi 16 sunt adecvate;
24.x) o evaluare a impactului prezentului regulament asupra bunei funcţionări a pieţei interne din perspectiva criptoactivelor, inclusiv a eventualului impact asupra accesului la finanţare al IMM-urilor şi asupra dezvoltării de noi mijloace de plată, inclusiv instrumente de plată;
25.y) o descriere a evoluţiilor modelelor de afaceri şi a tehnologiilor de pe pieţele criptoactivelor, cu un accent deosebit pe impactul noilor tehnologii asupra mediului şi a climei, precum şi o evaluare a opţiunilor de politică şi, după caz, a oricărei măsuri suplimentare care ar putea fi justificată pentru a atenua impactul negativ asupra climei şi alte efecte negative legate de mediu ale tehnologiilor utilizate pe pieţele criptoactivelor şi, în special, a mecanismelor de consens utilizate pentru validarea tranzacţiilor cu criptoactive;
26.z) o evaluare a necesităţii de a modifica măsurile prevăzute în prezentul regulament pentru a se asigura protecţia clienţilor şi a deţinătorilor de criptoactive, integritatea pieţei şi stabilitatea financiară;
27.aa) aplicarea de sancţiuni administrative şi alte măsuri administrative;
28.ab) o evaluare a cooperării dintre autorităţile competente, ABE, ESMA, băncile centrale, precum şi alte autorităţi relevante, inclusiv în ceea ce priveşte interacţiunea dintre responsabilităţile sau sarcinile acestora, precum şi o evaluare a avantajelor şi a dezavantajelor faptului că autorităţile competente ale statelor membre şi, respectiv, ABE sunt responsabile pentru supraveghere în temeiul prezentului regulament;
29.ac) o evaluare a cooperării dintre autorităţile competente şi ESMA în ceea ce priveşte supravegherea furnizorilor de servicii de criptoactive semnificative, precum şi o evaluare a avantajelor şi a dezavantajelor faptului că autorităţile competente ale statelor membre şi, respectiv, ESMA sunt responsabile pentru supravegherea furnizorilor de servicii de criptoactive semnificative în temeiul prezentului regulament;
30.ad) costurile suportate de emitenţii de criptoactive, altele decât tokenurile raportate la active şi tokenurile de monedă electronică, pentru a respecta prezentul regulament, ca procentaj din cuantumul mobilizat prin intermediul emisiunilor de criptoactive;
31.ae) costurile suportate de emitenţii de tokenuri raportate la active şi de emitenţii de tokenuri de monedă electronică pentru a respecta prezentul regulament, ca procentaj din costurile lor de funcţionare;
32.af) costurile suportate de furnizorii de servicii de criptoactive pentru a respecta prezentul regulament, ca procentaj din costurile lor de funcţionare;
33.ag) numărul şi cuantumul amenzilor administrative şi al sancţiunilor penale impuse pentru încălcarea prezentului regulament de către autorităţile competente şi ABE.
(3)Dacă este cazul, rapoartele menţionate la alineatul (1) de la prezentul articol analizează, de asemenea, evoluţia subiectelor abordate în rapoartele menţionate la articolele 141 şi 142.