Art. 4. - Art. 4: Informaţiile care însoţesc transferurile de fonduri - Regulamentul 1113/31-mai-2023 privind informaţiile care însoţesc transferurile de fonduri şi de anumite criptoactive şi de modificare a Directivei (UE) 2015/849
Acte UE
Jurnalul Oficial 150L
În vigoare Versiune de la: 9 Iunie 2023
Art. 4: Informaţiile care însoţesc transferurile de fonduri
(1)Prestatorul de servicii de plată al plătitorului se asigură că transferurile de fonduri sunt însoţite de următoarele informaţii cu privire la plătitor:
a)numele plătitorului;
b)numărul de cont de plăţi al plătitorului;
c)adresa plătitorului, inclusiv denumirea ţării, numărul documentului personal oficial şi numărul de identificare al clientului sau, alternativ, data şi locul naşterii plătitorului; şi
d)LEI actual al plătitorului, sub rezerva existenţei câmpului necesar în formatul mesajului de plată relevant şi în cazul în care plătitorul furnizează această informaţie prestatorului său de servicii de plată sau, în lipsa LEI actual, orice identificator oficial echivalent disponibil.
(2)Prestatorul de servicii de plată al plătitorului se asigură că transferurile de fonduri sunt însoţite de următoarele informaţii cu privire la beneficiarul plăţii:
a)numele beneficiarului plăţii;
b)numărul de cont de plăţi al beneficiarului plăţii; şi
c)LEI actual al beneficiarului plăţii, sub rezerva existenţei câmpului necesar în formatul mesajului de plată relevant şi în cazul în care plătitorul furnizează această informaţie prestatorului său de servicii de plată sau, în lipsa LEI actual, orice identificator oficial echivalent disponibil.
(3)Prin derogare de la alineatul (1) litera (b) şi de la alineatul (2) litera (b), în cazul unui transfer care nu se efectuează către sau dintr-un cont de plăţi, prestatorul de servicii de plată al plătitorului se asigură că transferul de fonduri este însoţit de un cod unic de identificare a tranzacţiei în locul numărului de cont de plăţi.
(4)Înainte de a transfera fondurile, prestatorul de servicii de plată al plătitorului verifică exactitatea informaţiilor menţionate la alineatul (1) şi, dacă este cazul, la alineatul (3), pe baza documentelor, a datelor sau a informaţiilor obţinute dintr-o sursă fiabilă şi independentă.
(5)Verificarea menţionată la alineatul (4) de la prezentul articol este considerată efectuată dacă este îndeplinită una dintre următoarele condiţii:
a)identitatea plătitorului a fost verificată în conformitate cu articolul 13 din Directiva (UE) 2015/849, iar informaţiile obţinute în urma verificării respective au fost păstrate în conformitate cu articolul 40 din directiva respectivă;
b)plătitorului i se aplică articolul 14 alineatul (5) din Directiva (UE) 2015/849.
(6)Fără a aduce atingere derogărilor prevăzute la articolele 5 şi 6, prestatorului de servicii de plată al plătitorului i se interzice să execute orice transfer de fonduri înainte de a asigura respectarea deplină a prezentului articol.