Art. 36. - Art. 36: Ghiduri - Regulamentul 1113/31-mai-2023 privind informaţiile care însoţesc transferurile de fonduri şi de anumite criptoactive şi de modificare a Directivei (UE) 2015/849

Acte UE

Jurnalul Oficial 150L

În vigoare
Versiune de la: 9 Iunie 2023
Art. 36: Ghiduri
ABE emite ghiduri adresate autorităţilor competente şi prestatorilor de servicii de plată în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 cu privire la măsurile care trebuie luate în conformitate cu prezentul regulament, în special în ceea ce priveşte punerea în aplicare a articolelor 7, 8, 11 şi 12 din prezentul regulament. Până la 30 iunie 2024, ABE emite ghiduri adresate autorităţilor competente şi furnizorilor de servicii de criptoactive cu privire la măsurile care trebuie luate în ceea ce priveşte punerea în aplicare a articolelor 14-17 şi a articolelor 19-22 din prezentul regulament.
ABE emite ghiduri care specifică aspectele tehnice ale aplicării prezentului regulament pentru operaţiunile de debitare directă, precum şi măsurile care trebuie luate de prestatorii de servicii de iniţiere a plăţii, în sensul definiţiei de la articolul 4 punctul 18 din Directiva (UE) 2015/2366, în temeiul prezentului regulament, ţinând seama de rolul lor limitat în tranzacţiile de plată.
ABE emite ghiduri, adresate autorităţilor competente, cu privire la caracteristicile unei abordări bazate pe riscuri a supravegherii furnizorilor de servicii de criptoactive şi la măsurile care trebuie luate atunci când se efectuează o astfel de supraveghere.
ABE asigură un dialog periodic cu părţile interesate cu privire la dezvoltarea de soluţii tehnice interoperabile în vederea facilitării punerii în aplicare a cerinţelor prevăzute în prezentul regulament.