Capitolul x - DISPOZIŢII ADMINISTRATIVE ŞI FINANCIARE - Regulamentul 1107/21-oct-2009 privind introducerea pe piaţă a produselor fitosanitare şi de abrogare a Directivelor 79/117/CEE şi 91/414/CEE ale Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 309L

În vigoare
Versiune de la: 21 Noiembrie 2022
CAPITOLUL X:DISPOZIŢII ADMINISTRATIVE ŞI FINANCIARE
Art. 72: Sancţiuni
Statele membre stabilesc regimul sancţiunilor aplicabile în cazul nerespectării dispoziţiilor din prezentul regulament şi iau măsurile necesare garantării aplicării acestora. Aceste sancţiuni trebuie să fie eficiente, proporţionale şi cu efect de descurajare.
Statele membre comunică imediat Comisiei aceste norme şi orice modificare ulterioară.
Art. 73: Răspunderea civilă şi penală
În statele membre, acordarea unei autorizaţii şi orice altă măsură luată în conformitate cu prezentul regulament nu exonerează producătorul şi, dacă este cazul, persoana răspunzătoare pentru introducerea pe piaţă a produselor fitosanitare sau pentru utilizarea acestora, de răspundere civilă şi penală în sens general.
Art. 74: Redevenţe şi taxe
(1)Statele membre îşi pot recupera costurile asociate oricăror activităţi pe care le desfăşoară în cadrul domeniului de aplicare a prezentului regulament, prin intermediul unor redevenţe sau taxe.
(2)Statele membre se asigură că redevenţele sau taxele prevăzute la alineatul (1):
a)sunt stabilite în mod transparent; şi
b)corespund costului real total al activităţilor desfăşurate, cu excepţia cazului în care este în interes public să se reducă redevenţele sau taxele.
Redevenţele sau taxele pot include un barem de taxe fixe bazate pe costurile medii ale activităţilor prevăzute la alineatul (1).
Art. 75: Autoritatea competentă
(1)Fiecare stat membru desemnează una sau mau multe autorităţi competente care să asigure îndeplinirea obligaţiilor stabilite în prezentul regulament.
(2)Fiecare stat membru desemnează o autoritate naţională coordonatoare care gestionează şi asigură în ansamblul lor contactele necesare cu solicitanţii, celelalte state membre, Comisia şi autoritatea.
(3)Statele membre se asigură că autorităţile competente dispun de personal suficient şi cu o calificare şi experienţă corespunzătoare pentru a îndeplini în mod eficient şi concret obligaţiile stabilite în prezentul regulament.
(4)Fiecare stat membru comunică Comisiei, autorităţii şi autorităţilor naţionale coordonatoare ale celorlalte state membre informaţii amănunţite despre autoritatea sau autorităţile sale naţionale competente şi le informează cu privire la orice modificare operată în ceea ce le priveşte.
(5)Pe site-ul său Internet, Comisia publică şi actualizează o listă a autorităţilor menţionate la alineatele (1) şi (2).
Art. 76:
[textul din Art. 76 din capitolul X a fost abrogat la 30-iun-2014 de Art. 53 din titlul IV din Regulamentul 652/15-mai-2014]
Art. 77: Documente orientative
În conformitate cu procedura de consultare menţionată la articolul 79 alineatul (2), Comisia poate adopta sau modifica documente tehnice sau alte documente orientative, cum ar fi notele explicative sau documentele orientative cu privire la conţinutul aplicării în ceea ce priveşte microorganismele, feromonii şi produsele biologice, în vederea punerii în aplicare a prezentului regulament. Comisia poate cere autorităţii să elaboreze sau să contribuie la elaborarea acestor documente orientative.
Art. 78: Modificări şi măsuri de punere în aplicare
(1)Următoarele măsuri destinate să modifice elemente neesenţiale ale prezentului regulament, printre altele prin completarea acestuia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menţionată la articolul 79 alineatul (4):
a)modificări ale anexelor, luând în considerare cunoştinţele ştiinţifice şi tehnice actuale;
b)modificări ale regulamentelor cu privire la cerinţele referitoare la date pentru substanţele active şi pentru produsele fitosanitare, în conformitate cu articolul 8 alineatul (1) literele (b) şi (c), luând în considerare cunoştinţele ştiinţifice şi tehnice actuale;
c)modificări ale regulamentului privind principiile uniforme de evaluare şi autorizare a produselor fitosanitare, în conformitate cu articolul 29 alineatul (6), luând în considerare cunoştinţele ştiinţifice şi tehnice actuale;
d)un regulament prin care se amână expirarea perioadei de aprobare menţionate la articolul 17 al doilea paragraf;
e)un regulament privind cerinţele referitoare la date pentru agenţii fitoprotectori şi agenţii sinergici menţionaţi la articolul 25 alineatul (3);
f)un regulament de stabilire a programului de lucru pentru agenţii fitoprotectori şi agenţii sinergici menţionaţi la articolul 26;
g)adoptarea metodelor armonizate menţionate la articolul 29 alineatul (4);
h)includerea coformulanţilor în anexa III, astfel cum se menţionează la articolul 27 alineatul (2);
i)prelungirea perioadei de aplicare a prezentului regulament la autorizaţiile provizorii astfel cum se menţionează la articolul 30 alineatul (3);
j)cerinţe referitoare la furnizarea de informaţii legate de comerţul paralel astfel cum se menţionează la articolul 52 alineatul (4);
k)normele de aplicare a articolului 54, în special cantităţile maxime de produse fitosanitare care pot fi eliberate;
l)norme detaliate pentru adjuvanţi, astfel cum se menţionează la articolul 58 alineatul (2);
m)un regulament cuprinzând cerinţele în materie de etichetare a produselor fitosanitare, astfel cum se menţionează la articolul 65 alineatul (1);
n)[textul din Art. 78, alin. (1), litera N. din capitolul X a fost abrogat la 14-dec-2019 de Art. 161, punctul 2. din titlul VIII, capitolul II din Regulamentul 625/15-mar-2017]
(2)Orice măsuri suplimentare necesare pentru punerea în aplicare a prezentului regulament pot fi adoptate în conformitate cu procedura de reglementare menţionată la articolul 79 alineatul (3).
(3)În conformitate cu procedura de consultare menţionată la articolul 79 alineatul (2), urmează să se adopte un regulament cuprinzând o listă a substanţelor active incluse în anexa I la Directiva 91/414/CEE. Aceste substanţe se consideră aprobate în conformitate cu prezentul regulament.
Art. 79: Procedura comitetului
(1)Comisia este asistată de Comitetul permanent pentru lanţul alimentar şi sănătatea animală, instituit în temeiul articolului 58 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002.
(2)Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolele 3 şi 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere dispoziţiile articolului 8 din respectiva decizie.
(3)Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolele 5 şi 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere dispoziţiile articolului 8 din respectiva decizie.
Termenul prevăzut la articolul 5 alineatul (6) din Decizia 1999/468/CE se stabileşte la trei luni.
(4)Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5a alineatele (1)-(4) şi articolul 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere dispoziţiile articolului 8 din respectiva decizie.
(5)În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5a alineatele (1)-(4) şi alineatul (5) litera (b) şi articolul 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere dispoziţiile articolului 8 din respectiva decizie.
Termenele prevăzute la articolul 5a alineatul (3) litera (c) şi la alineatul (4) literele (b) şi (e) din Decizia 1999/468/CE se stabilesc la două luni, o lună şi, respectiv, două luni.