Art. 43. - Art. 43: Reînnoirea autorizaţiilor - Regulamentul 1107/21-oct-2009 privind introducerea pe piaţă a produselor fitosanitare şi de abrogare a Directivelor 79/117/CEE şi 91/414/CEE ale Consiliului
Acte UE
Jurnalul Oficial 309L
În vigoare Versiune de la: 21 Noiembrie 2022
Art. 43: Reînnoirea autorizaţiilor
(1)O autorizaţie se reînnoieşte în baza unei cereri depuse de către titularul autorizaţiei, cu condiţia ca cerinţele prevăzute la articolul 29 să fie în continuare îndeplinite.
(2)În termen de trei luni de la reînnoirea aprobării unei substanţe active, a unui agent fitoprotector sau a unui agent sinergic din compoziţia produsului fitosanitar, solicitantul prezintă următoarele informaţii:
a)o copie a autorizaţiei acordate pentru produsul fitosanitar;
b)orice informaţii noi, solicitate în urma modificărilor aduse cerinţelor referitoare la date sau criteriilor;
c)dovada faptului că noile date sunt prezentate ca urmare a unor cerinţe referitoare la date sau criterii care nu erau în vigoare la data acordării autorizaţiei pentru produsul fito-sanitar sau care nu erau necesare pentru modificarea condiţiilor de aprobare;
d)orice informaţii solicitate pentru a dovedi că produsul fito-sanitar îndeplineşte cerinţele stabilite în regulamentul privind reînnoirea aprobării substanţei active, agentului fito-protector sau agentului sinergic din compoziţia sa;
e)un raport asupra informaţiilor privind monitorizarea, în cazul în care autorizaţia implică monitorizare.
(3)Statele membre verifică dacă toate produsele fitosanitare care conţin substanţa activă, agentul fitoprotector sau agentul sinergic în cauză îndeplinesc toate condiţiile şi restricţiile prevăzute în regulamentul de reînnoire a aprobării, în temeiul articolului 20.
Statul membru menţionat la articolul 35 din fiecare zonă coordonează activitatea de verificare şi evaluare a informaţiilor prezentate pentru toate statele membre din acea zonă.
(4)În conformitate cu procedura de consultare menţionată la articolul 79 alineatul (2), pot fi stabilite ghiduri cu privire la organizarea verificărilor de conformitate.
(5)Statele membre iau o hotărâre cu privire la reînnoirea autorizaţiei pentru un produs fitosanitar în termen de maximum douăsprezece luni de la reînnoirea aprobării pentru substanţa activă, agentul fitoprotector sau agentul sinergic din compoziţia produsului fitosanitar.
(6)În cazul în care, din motive independente de voinţa titularului autorizaţiei, statul membru în cauză nu adoptă nicio hotărâre cu privire la reînnoirea autorizaţiei înainte de expirarea acesteia, autorizaţia se prelungeşte pentru perioada necesară finalizării examinării şi adoptării unei hotărâri cu privire la reînnoire.