Art. 41. - Art. 41: Autorizarea - Regulamentul 1107/21-oct-2009 privind introducerea pe piaţă a produselor fitosanitare şi de abrogare a Directivelor 79/117/CEE şi 91/414/CEE ale Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 309L

În vigoare
Versiune de la: 21 Noiembrie 2022
Art. 41: Autorizarea
(1)Statul membru căruia i se adresează cererea în temeiul articolului 40 autorizează, după examinarea cererii şi a documentelor însoţitoare menţionate la articolul 42 alineatul (1), ţinând seama de circumstanţele specifice de pe teritoriul său, produsul fitosanitar în cauză în aceleaşi condiţii ca şi statul membru care examinează cererea, cu excepţia cazurilor în care se aplică articolul 36 alineatul (3).
(2)Prin derogare de la alineatul (1), statul membru poate autoriza produsul fitosanitar atunci când:
a)a fost depusă o cerere de autorizare în temeiul articolului 40 alineatul (1) litera (b);
b)conţine o substanţă susceptibilă de înlocuire;
c)s-a aplicat articolul 30; sau
d)conţine o substanţă aprobată în conformitate cu articolul 4 alineatul (7).