Art. 34. - Art. 34: Excepţii de la prezentarea studiilor - Regulamentul 1107/21-oct-2009 privind introducerea pe piaţă a produselor fitosanitare şi de abrogare a Directivelor 79/117/CEE şi 91/414/CEE ale Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 309L

În vigoare
Versiune de la: 21 Noiembrie 2022
Art. 34: Excepţii de la prezentarea studiilor
(1)Solicitanţii sunt scutiţi de la furnizarea rapoartelor referitoare la teste şi studii prevăzute la articolul 33 alineatul (3) în cazul în care statul membru în care a fost depusă cererea deţine rapoartele respective şi în cazul în care solicitanţii dovedesc că le-a fost acordat accesul în conformitate cu articolul 59, 61 sau 62 sau că toate termenele prevăzute pentru protecţia datelor au expirat.
(2)Cu toate acestea, solicitanţii care intră sub incidenţa alineatului (1) furnizează următoarele informaţii:
a)toate datele necesare pentru identificarea produsului fito-sanitar, inclusiv compoziţia sa completă, precum şi o declaraţie care să ateste că nu sunt folosiţi coformulanţi inacceptabili;
b)informaţiile necesare pentru identificarea substanţei active, a agentului fitoprotector sau a agentului sinergic, dacă aceştia au fost aprobaţi şi, atunci când este cazul, informaţiile necesare pentru a stabili dacă condiţiile de aprobare au fost respectate şi sunt conforme cu articolul 29 alineatul (1) litera (b);
c)la cererea statului membru vizat, datele necesare pentru a demonstra că produsul fitosanitar are efecte comparabile cu cele ale produsului fitosanitar pentru care au prezentat dovada accesului la datele protejate.