Art. 31. - Art. 31: Conţinutul autorizaţiilor - Regulamentul 1107/21-oct-2009 privind introducerea pe piaţă a produselor fitosanitare şi de abrogare a Directivelor 79/117/CEE şi 91/414/CEE ale Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 309L

În vigoare
Versiune de la: 21 Noiembrie 2022
Art. 31: Conţinutul autorizaţiilor
(1)Autorizaţia defineşte plantele sau produsele vegetale şi alte zone decât cele agricole (de exemplu căile ferate, spaţiile publice, depozitele) în care poate fi utilizat produsul fitosanitar, precum şi scopurile în care poate fi utilizat acesta.
(2)Autorizaţia precizează cerinţele care condiţionează introducerea pe piaţă şi utilizarea produselor fitosanitare. Aceste cerinţe includ cel puţin condiţiile de utilizare necesare pentru respectarea condiţiilor şi a dispoziţiilor regulamentului cu privire la aprobarea substanţelor active, a agenţilor fitoprotectori şi a agenţilor sinergici.
Autorizaţia include o clasificare a produselor fitosanitare, conform Directivei 1999/45/CE. Statele membre pot prevedea ca titularii autorizaţiilor să clasifice sau să actualizeze eticheta, fără întârzieri nejustificate, în urma oricărei modificări aduse clasificării şi etichetării produsului fitosanitar în conformitate cu Directiva 1999/45/CE. În astfel de cazuri, aceştia informează imediat autoritatea competentă.
(3)Cerinţele menţionate la alineatul (2) includ, de asemenea, dacă este cazul:
a)doza maximă pe hectar la fiecare aplicare;
b)perioada dintre ultima aplicare şi recoltă;
c)numărul maxim de aplicări pe an.
(4)Cerinţele menţionate la alineatul (2) pot include următoarele:
a)o restricţie privind distribuţia şi utilizarea produsului fito-sanitar în scopul de a proteja sănătatea distribuitorilor, a utilizatorilor, a trecătorilor, a locuitorilor din apropiere, a consumatorilor sau a lucrătorilor în cauză sau mediul, având în vedere cerinţele impuse de alte dispoziţii comunitare; o astfel de restricţie se indică pe etichetă;
b)obligaţia de a informa, înainte ca produsul să fie utilizat, vecinii care ar putea fi expuşi la acţiunea produsului pulverizat şi care au cerut să fie informaţi;
c)indicaţiile privind utilizarea corectă în conformitate cu principiile combaterii integrate a dăunătorilor, astfel cum se menţionează la articolul 14 din Directiva 2009/128/CE şi în anexa III la respectiva directivă;
d)indicarea unor categorii de utilizatori, cum ar fi utilizatorii "profesionişti" şi "neprofesionişti";
e)eticheta aprobată;
f)intervalul dintre aplicări;
g)perioada de la ultima aplicare şi consumul produsului vegetal, dacă este cazul;
h)intervalul de reintrare;
i)dimensiunea şi materialul ambalajului.