Art. 30. - Art. 30: Autorizaţii provizorii - Regulamentul 1107/21-oct-2009 privind introducerea pe piaţă a produselor fitosanitare şi de abrogare a Directivelor 79/117/CEE şi 91/414/CEE ale Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 309L

În vigoare
Versiune de la: 21 Noiembrie 2022
Art. 30: Autorizaţii provizorii
(1)Prin derogare de la articolul 29 alineatul (1) litera (a), statele membre pot autoriza, pentru o perioadă provizorie de maximum trei ani, introducerea pe piaţă a unui produs fito-sanitar din compoziţia căruia face parte o substanţă activă care nu a fost încă aprobată, în următoarele condiţii:
a)decizia privind aprobarea nu a putut fi finalizată într-un termen de 30 de luni de la data de admisibilitate a cererii, prelungită cu orice perioadă de timp suplimentară stabilită în conformitate cu articolul 9 alineatul (2), articolul 11 alineatul (3) sau articolul 12 alineatul (2) sau (3); şi
b)în conformitate cu articolul 9, dosarul privind substanţa activă este admisibil pentru utilizările propuse; şi
c)statul membru ajunge la concluzia că substanţa activă poate îndeplini cerinţele prevăzute la articolul 4 alineatele (2) şi (3) şi preconizează că produsul fitosanitar poate îndeplini cerinţele prevăzute la articolul 29 alineatul (1) literele (b)- (h); şi
d)limitele maxime admise de reziduuri au fost stabilite în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 396/2005.
(2)În acest caz, statul membru informează de îndată celelalte state membre şi Comisia cu privire la evaluarea dosarului şi la condiţiile de autorizare, furnizând cel puţin informaţiile prevăzute la articolul 57 alineatul (1).
(3)Dispoziţiile stabilite la alineatele (1) şi (2) se aplică până la 14 iunie 2016. Dacă este necesar, această perioadă poate fi prelungită în conformitate cu procedura de reglementare cu control menţionată la articolul 79 alineatul (4).