Art. 18. - Art. 18: Programul de lucru - Regulamentul 1107/21-oct-2009 privind introducerea pe piaţă a produselor fitosanitare şi de abrogare a Directivelor 79/117/CEE şi 91/414/CEE ale Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 309L

În vigoare
Versiune de la: 21 Noiembrie 2022
Art. 18: Programul de lucru
Comisia poate stabili un program de lucru implicând gruparea substanţelor active similare, stabilind priorităţi în funcţie de riscurile pentru siguranţa sănătăţii umane şi animale sau a mediului şi luând în calcul, în măsura posibilului, necesitatea unui control şi a unei combateri eficiente a rezistenţei dăunătorilor vizaţi. În cadrul acestui program, părţilor interesate li se poate solicita să prezinte toate datele necesare statelor membre, Comisiei şi autorităţii într-un termen stabilit în program.
Programul cuprinde următoarele aspecte:
(a)procedurile de depunere şi de examinare a cererilor de reînnoire a aprobărilor;
(b)datele necesare care urmează să fie prezentate, inclusiv măsuri pentru reducerea la minimum a testărilor pe animale, în special utilizarea unor metode de testare care nu implică animale şi a unor strategii de testare inteligente;
(c)termenele de prezentare a acestor date;
(d)normele care reglementează prezentarea de date noi;
(e)termenul pentru evaluare şi pentru luarea deciziei;
(f)partajarea evaluării substanţelor active între statele membre, ţinând cont de echilibrul responsabilităţilor şi al sarcinilor între statele membre care acţionează ca raportori.