Secţiunea 4 - Plăţi intermediare - Regulamentul 1083/11-iul-2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 21 Decembrie 2013
SECŢIUNEA 4:Plăţi intermediare
Art. 85: Plăţi intermediare
Se efectuează plăţi intermediare pentru fiecare program operaţional. Prima plată intermediară se efectuează în conformitate cu articolul 71 alineatul (2).
Art. 86: Acceptabilitatea cererilor de plată
(1)Fiecare plată intermediară efectuată de Comisie trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a)Comisia trebuie să fi primit o cerere de plată şi o declaraţie de cheltuieli în conformitate cu dispoziţiile articolului 78;
b)Comisia nu a plătit, pentru fiecare dintre axele prioritare şi pentru toată perioada, mai mult decât suma maximă de intervenţie din fonduri prevăzută de decizia Comisiei de aprobare a programului operaţional;
c)autoritatea de gestionare trebuie să fi transmis Comisiei raportul anual de execuţie cel mai recent în conformitate cu articolul 67 alineatele (1) şi (3);
d)Comisia nu a emis aviz motivat pentru o încălcare în temeiul articolului 226 din tratat în ceea ce priveşte operaţiunile pentru care s-au declarat cheltuieli în cererea de plată respectivă.
(2)În cazul în care una sau mai multe dintre condiţiile prevăzute la alineatul (1) nu sunt îndeplinite, statul membru şi autoritatea de certificare sunt informate de către Comisie cu privire la aceasta în termen de o lună, pentru ca măsurile necesare să poată fi luate pentru remedierea situaţiei.
Art. 87: Data de prezentare a cererilor de plată şi termenele de plată
(1)Autoritatea de certificare se asigură că cererile de plată intermediare privind fiecare program operaţional sunt prezentate Comisiei în grup, în măsura posibilului de trei ori pe an. Pentru ca o plată să poată fi efectuată de către Comisie pe parcursul anului în curs, cererea de plată trebuie trimisă până la data de 31 octombrie.
(2)Sub rezerva dispoziţiilor bugetare şi dacă nu are loc nici o suspendare a plăţilor în temeiul articolului 92, Comisia efectuează plata intermediară în termen de maximum două luni de la data înregistrării la Comisie a unei cereri de plată care îndeplineşte condiţiile menţionate la articolul 86.