Art. 8. - Art. 8: Principiu general - Regulamentul 1072/21-oct-2009 privind normele comune pentru accesul la piaţa transportului rutier internaţional de mărfuri

Acte UE

Jurnalul Oficial 300L

În vigoare
Versiune de la: 21 Februarie 2022
Art. 8: Principiu general
(1)Orice operator de transport rutier de mărfuri care efectuează operaţiuni contra cost în numele unui terţ, titular al unei licenţe comunitare şi al cărui conducător auto, dacă este cetăţean al unei ţări terţe, deţine un atestat de conducător auto, are dreptul, în conformitate cu condiţiile prevăzute în prezentul capitol, să efectueze operaţiuni de cabotaj.
(2)Operatorilor de transport rutier de mărfuri menţionaţi la alineatul (1) li se permite să efectueze, cu acelaşi vehicul sau, în cazul unei combinaţii cuplate, cu autovehiculul aceluiaşi vehicul, până la trei operaţiuni de cabotaj consecutive unui transport internaţional dintr-un alt stat membru sau dintr-o ţară terţă în statul membru gazdă, odată ce au fost livrate mărfurile transportate în cursul transportului internaţional care îl are pe acesta ca destinaţie. În cursul unei operaţiuni de cabotaj, ultima descărcare înainte de părăsirea statului membru gazdă are loc în termen de şapte zile de la ultima descărcare a mărfurilor introduse în statul membru gazdă în cadrul operaţiunii de transport internaţional care îl are pe acesta ca destinaţie.
În termenul menţionat la primul paragraf, operatorii de transport rutier de mărfuri pot efectua în orice stat membru unele sau toate operaţiunile de cabotaj permise în temeiul primului paragraf, cu condiţia limitării la o singură operaţiune de cabotaj pe stat membru în termen de trei zile de la intrarea fără încărcătură pe teritoriul statului membru respectiv.
(21)Operatorii de transport rutier de mărfuri nu pot să efectueze operaţiuni de cabotaj cu acelaşi vehicul sau, în cazul unei combinaţii cuplate de vehicule, cu autovehiculul aceluiaşi vehicul, în acelaşi stat membru pentru o perioadă de patru zile ulterioară încheierii operaţiunii sale de cabotaj din statul membru respectiv.

(3)Se consideră că serviciile naţionale de transport rutier de mărfuri efectuate în statul membru gazdă de către un operator de transport rutier de mărfuri nerezident respectă prezentul regulament numai dacă operatorul de transport rutier de mărfuri poate prezenta dovezi clare privind transportul internaţional precedent şi privind fiecare operaţiune ulterioară de cabotaj efectuată. În cazul în care vehiculul s-a aflat pe teritoriul statului membru gazdă în perioada de patru zile precedentă transportului internaţional, operatorul de transport rutier de mărfuri prezintă dovezi clare şi cu privire la toate operaţiunile care au fost desfăşurate în perioada respectivă.
Probele menţionate la primul paragraf cuprind următoarele elemente pentru fiecare operaţiune:
a)numele, adresa şi semnătura expeditorului;
b)numele, adresa şi semnătura operatorului de transport rutier de mărfuri;
c)numele şi adresa destinatarului, precum şi semnătura acestuia şi data livrării, odată ce mărfurile au fost livrate;
d)locul şi data preluării mărfurilor şi locul prevăzut pentru livrare;
e)descrierea curentă a naturii mărfii şi modul de ambalare, precum şi, în cazul mărfurilor periculoase, descrierea general recunoscută a acestora şi numărul de colete, marcajele specifice şi numerele acestora;
f)greutatea brută a mărfurilor sau cantitatea de mărfuri altfel exprimată;
g)numerele de înmatriculare ale autovehiculului şi remorcii.
(4)Nu este necesar niciun alt document suplimentar pentru a face dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute la prezentul articol.
(41)Dovezile menţionate la alineatul (3) se prezintă sau se transmit agentului autorizat de control din statul membru gazdă, la cerere şi pe durata controlului în trafic. Acestea pot fi prezentate sau transmise electronic, utilizându-se un format structurat modificabil care poate fi folosit direct de computere pentru stocare sau procesare, cum ar fi scrisoarea electronică de trăsură (e-CMR) în temeiul Protocolului adiţional de la Geneva la Convenţia privind Contractul de transport internaţional rutier de mărfuri (CMR) cu privire la scrisoarea electronică de trăsură din 20 februarie 2008. În cursul controlului în trafic, conducătorul auto are permisiunea de a contacta sediul central, managerul de transport sau orice altă persoană sau entitate pentru a furniza, înainte de terminarea controlului în trafic, oricare dintre dovezile menţionate la alineatul (3).

(5)Oricărui operator de transport rutier de mărfuri care este îndreptăţit în statul membru de stabilire să desfăşoare operaţiunile de transport rutier de marfă contra cost în numele unui terţ precizate la articolul 1 alineatul (5) literele (a)-(ca) în conformitate cu legislaţia respectivului stat membru, i se va permite, în condiţiile stabilite în prezentul capitol, să efectueze, după caz, operaţiuni de cabotaj de acelaşi tip sau operaţiuni de cabotaj cu vehicule din aceeaşi categorie.

(6)Permisiunea de a efectua operaţiuni de cabotaj, în cadrul tipurilor de transporturi menţionate la articolul 1 alineatul (5) literele (d) şi (e), este nelimitată.