Art. 79. - Art. 79: Audituri ale operaţiunilor - Regulamentul 1060/24-iun-2021 de stabilire a dispoziţiilor comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european Plus, Fondul de coeziune, Fondul pentru o tranziţie justă şi Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit şi acvacultură şi de stabilire a normelor financiare aplicabile acestor fonduri, precum şi Fondului pentru azil, migraţie şi integrare, Fondului pentru securitate internă şi Instrumentului de sprijin financiar pentru managementul frontierelor şi politica de vize

Acte UE

Jurnalul Oficial 231L

În vigoare
Versiune de la: 30 Iunie 2024 până la: 30 Iunie 2026
Art. 79: Audituri ale operaţiunilor
(1)Auditurile operaţiunilor vizează cheltuielile declarate Comisiei în anul financiar pe baza unui eşantion. Eşantionul respectiv este reprezentativ şi se bazează pe metode de eşantionare statistice.
(2)În cazul în care populaţia constă în mai puţin de 300 de unităţi de eşantionare, poate fi utilizată o metodă de eşantionare nestatistică, în funcţie de raţionamentul profesional al autorităţii de audit. În astfel de cazuri, eşantionul trebuie să fie suficient de mare pentru a permite autorităţii de audit să elaboreze o opinie de audit valabilă. Metoda de eşantionare nestatistică acoperă minimum 10 % dintre unităţile de eşantionare din populaţia anului financiar, selectate în mod aleatoriu.
Eşantionul statistic poate acoperi unul sau mai multe programe sprijinite de FEDR, FSE+, Fondul de coeziune şi FTJ şi, sub rezerva stratificării, acolo unde este cazul, una sau mai multe perioade de programare, în funcţie de raţionamentul profesional al autorităţii de audit.
Eşantionul de operaţiuni sprijinite din FEAMPA, FAMI, FSI şi de IMFV acoperă operaţiunile sprijinite de fiecare fond separat.
(3)Auditurile operaţiunilor includ verificări la faţa locului privind implementarea fizică a operaţiunii numai în cazul în care acest lucru este impus de tipul de operaţiune în cauză.
Regulamentul FSE+ poate prevedea dispoziţii specifice pentru programele sau priorităţile prevăzute la articolul 4 alineatul (1) litera (m) din respectivul regulament. Regulamentele FAMI, FSI şi IMFV pot stabili norme specifice pentru auditul operaţiunilor în cazul în care o organizaţie internaţională este beneficiar. Regulamentul Interreg poate stabili norme specifice privind auditurile operaţiunilor aplicabile programelor Interreg.
Auditurile se efectuează pe baza normelor în vigoare la data la care au avut loc activităţile din cadrul operaţiunii.
(4)Comisia este împuternicită să adopte un act delegat în conformitate cu articolul 114 pentru a completa prezentul articol stabilind metode de eşantionare standardizate, gata de utilizare, şi modalităţile pentru acoperirea uneia sau a mai multor perioade de programare.