Art. 62. - Art. 62: Reutilizarea resurselor care pot fi atribuite sprijinului din fonduri - Regulamentul 1060/24-iun-2021 de stabilire a dispoziţiilor comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european Plus, Fondul de coeziune, Fondul pentru o tranziţie justă şi Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit şi acvacultură şi de stabilire a normelor financiare aplicabile acestor fonduri, precum şi Fondului pentru azil, migraţie şi integrare, Fondului pentru securitate internă şi Instrumentului de sprijin financiar pentru managementul frontierelor şi politica de vize

Acte UE

Jurnalul Oficial 231L

În vigoare
Versiune de la: 30 Iunie 2024 până la: 30 Iunie 2026
Art. 62: Reutilizarea resurselor care pot fi atribuite sprijinului din fonduri
(1)Resursele restituite, înainte de încheierea perioadei de eligibilitate, instrumentelor financiare din investiţii în favoarea destinatarilor finali sau din disponibilizări ale resurselor rezervate pentru contractele de garanţie, inclusiv rambursările de capital şi orice tip de venituri generate care pot fi atribuite sprijinului din fonduri, se reutilizează în cadrul aceloraşi sau al altor instrumente financiare pentru noi investiţii în favoarea destinatarilor finali, pentru a acoperi pierderile în valoare nominală ale contribuţiei fondurilor la instrumentul financiar care rezultă din dobânzi negative, dacă aceste pierderi se produc în pofida unei gestiuni active a trezoreriei, sau pentru orice costuri şi comisioane de gestiune asociate acestor noi investiţii, ţinând cont de principiul bunei gestiuni financiare.
(2)Statele membre adoptă măsurile necesare pentru ca resursele menţionate la alineatul (1) şi restituite instrumentelor financiare în cursul unei perioade de cel puţin opt ani după încheierea perioadei de eligibilitate să fie reutilizate în conformitate cu obiectivele de politică ale programului sau programelor prin care au fost instituite, fie în cadrul aceluiaşi instrument financiar, fie, după ieşirea respectivelor resurse din instrumentul financiar, în cadrul altor instrumente financiare sau al altor forme de sprijin.