Art. 56. - Art. 56: Finanţare la rate forfetare pentru costurile eligibile, altele decât costurile directe cu personalul în cadrul granturilor - Regulamentul 1060/24-iun-2021 de stabilire a dispoziţiilor comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european Plus, Fondul de coeziune, Fondul pentru o tranziţie justă şi Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit şi acvacultură şi de stabilire a normelor financiare aplicabile acestor fonduri, precum şi Fondului pentru azil, migraţie şi integrare, Fondului pentru securitate internă şi Instrumentului de sprijin financiar pentru managementul frontierelor şi politica de vize

Acte UE

Jurnalul Oficial 231L

În vigoare
Versiune de la: 30 Iunie 2024 până la: 30 Iunie 2026
Art. 56: Finanţare la rate forfetare pentru costurile eligibile, altele decât costurile directe cu personalul în cadrul granturilor
(1)Pentru a acoperi restul costurilor eligibile ale unei operaţiuni, poate fi folosită o rată forfetară de maximum 40 % din costurile directe cu personalul eligibile. Statul membru nu are obligaţia de a efectua un calcul pentru a stabili rata aplicabilă.
(2)Pentru operaţiunile sprijinite din FEDR, FSE+, FTJ, FAMI, FSI şi de IMFV, salariile şi indemnizaţiile plătite participanţilor sunt considerate costuri eligibile suplimentare care nu sunt incluse în rata forfetară.
(3)Rata forfetară menţionată la alineatul (1) de la prezentul articol nu se aplică în cazul costurilor cu personalul calculate pe baza unei rate forfetare, astfel cum se menţionează la articolul 55 alineatul (1).