Art. 5. - Art. 5: Obiective de politică - Regulamentul 1060/24-iun-2021 de stabilire a dispoziţiilor comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european Plus, Fondul de coeziune, Fondul pentru o tranziţie justă şi Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit şi acvacultură şi de stabilire a normelor financiare aplicabile acestor fonduri, precum şi Fondului pentru azil, migraţie şi integrare, Fondului pentru securitate internă şi Instrumentului de sprijin financiar pentru managementul frontierelor şi politica de vize

Acte UE

Jurnalul Oficial 231L

În vigoare
Versiune de la: 30 Iunie 2024 până la: 30 Iunie 2026
Art. 5: Obiective de politică
(1)FEDR, FSE+, Fondul de coeziune şi FEAMPA sprijină următoarele obiective de politică:
a)o Europă mai competitivă şi mai inteligentă, prin promovarea unei transformări economice inovatoare şi inteligente şi a conectivităţii TIC regionale;
b)o Europă mai verde, rezilientă, cu emisii reduse de dioxid de carbon, care se îndreaptă către o economie cu zero emisii de dioxid de carbon, prin promovarea tranziţiei către o energie curată şi echitabilă, a investiţiilor verzi şi albastre, a economiei circulare, a atenuării schimbărilor climatice şi a adaptării la acestea, a prevenirii şi gestionării riscurilor, precum şi a unei mobilităţi urbane durabile;
c)o Europă mai conectată prin dezvoltarea mobilităţii;
d)o Europă mai socială şi mai favorabilă incluziunii, prin implementarea Pilonului european al drepturilor sociale;
e)o Europă mai aproape de cetăţeni, prin promovarea dezvoltării durabile şi integrate a tuturor tipurilor de teritorii şi de iniţiative locale.
FTJ sprijină obiectivul specific de a permite regiunilor şi cetăţenilor să facă faţă efectelor sociale, asupra ocupării forţei de muncă, economice şi de mediu ale tranziţiei către ţintele energetice şi climatice ale Uniunii pentru 2030 şi o economie neutră din punct de vedere climatic a Uniunii până în 2050, în temeiul Acordului de la Paris.
Alineatul (1) primul paragraf de la prezentul articol nu se aplică resurselor FEDR şi FSE+ care sunt transferate către FTJ în conformitate cu articolul 27.
(2)FEDR, FSE+, Fondul de coeziune şi FTJ contribuie la acţiunile Uniunii care conduc la consolidarea coeziunii sale economice, sociale şi teritoriale în conformitate cu articolul 174 din TFUE, prin urmărirea următoarelor obiective:
a)obiectivul Investiţii pentru ocuparea forţei de muncă şi creştere economică în statele membre şi în regiuni, sprijinit de FEDR, FSE+, Fondul de coeziune şi FTJ; şi
b)obiectivul Cooperare teritorială europeană (Interreg), sprijinit de FEDR.
(3)Statele membre şi Comisia promovează coordonarea, complementaritatea şi coerenţa dintre fonduri şi alte instrumente şi fonduri ale Uniunii. Ele optimizează mecanismele de coordonare între entităţile competente, pentru a se evita duplicarea pe parcursul planificării şi al implementării. În consecinţă, în programarea şi execuţia fondurilor, statele membre şi Comisia iau, de asemenea, în considerare recomandările relevante specifice fiecărei ţări.