Art. 45. - Art. 45: Evaluarea de către Comisie - Regulamentul 1060/24-iun-2021 de stabilire a dispoziţiilor comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european Plus, Fondul de coeziune, Fondul pentru o tranziţie justă şi Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit şi acvacultură şi de stabilire a normelor financiare aplicabile acestor fonduri, precum şi Fondului pentru azil, migraţie şi integrare, Fondului pentru securitate internă şi Instrumentului de sprijin financiar pentru managementul frontierelor şi politica de vize

Acte UE

Jurnalul Oficial 231L

În vigoare
Versiune de la: 30 Iunie 2024 până la: 30 Iunie 2026
Art. 45: Evaluarea de către Comisie
(1)Comisia efectuează, până la sfârşitul anului 2024, o evaluare intermediară pentru a analiza fiecare fond din perspectiva eficacităţii, a eficienţei, a relevanţei, a coerenţei şi a valorii adăugate pentru Uniune. Comisia poate utiliza toate informaţiile relevante disponibile deja în conformitate cu articolul 128 din Regulamentul financiar.
(2)Comisia efectuează, până la 31 decembrie 2031, o evaluare retrospectivă pentru a analiza fiecare fond din perspectiva eficacităţii, a eficienţei, a relevanţei, a coerenţei şi a valorii adăugate pentru Uniune. În cazul FEDR, FSE+, Fondului de coeziune şi FEAMPA, respectiva evaluare se axează în special pe impactul social, economic şi teritorial al acestor fonduri în raport cu obiectivele de politică menţionate la articolul 5 alineatul (1).
(3)Comisia publică rezultatele evaluării retrospective pe site-ul său de internet şi le comunică Parlamentului European, Consiliului, Comitetului Economic şi Social European şi Comitetului Regiunilor.