Art. 32. - Art. 32: Strategiile de dezvoltare locală plasate sub responsabilitatea comunităţii - Regulamentul 1060/24-iun-2021 de stabilire a dispoziţiilor comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european Plus, Fondul de coeziune, Fondul pentru o tranziţie justă şi Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit şi acvacultură şi de stabilire a normelor financiare aplicabile acestor fonduri, precum şi Fondului pentru azil, migraţie şi integrare, Fondului pentru securitate internă şi Instrumentului de sprijin financiar pentru managementul frontierelor şi politica de vize

Acte UE

Jurnalul Oficial 231L

În vigoare
Versiune de la: 30 Iunie 2024 până la: 30 Iunie 2026
Art. 32: Strategiile de dezvoltare locală plasate sub responsabilitatea comunităţii
(1)Autorităţile de management competente se asigură că fiecare strategie menţionată la articolul 31 alineatul (2) litera (c) prevede următoarele elemente:
a)zona geografică şi populaţia care fac obiectul strategiei;
b)procesul de implicare a comunităţii în dezvoltarea strategiei respective;
c)o analiză a nevoilor de dezvoltare şi a potenţialului zonei;
d)obiectivele strategiei, inclusiv ţinte măsurabile pentru rezultate, precum şi acţiunile conexe planificate;
e)modalităţile de gestiune, monitorizare şi evaluare, prin care se demonstrează capacitatea grupului de acţiune locală de a implementa strategia;
f)un plan financiar, inclusiv alocarea planificată din fiecare fond, precum şi, dacă este cazul, alocarea planificată din FEADR şi din partea fiecărui program în cauză.
Fiecare strategie poate să conţină, de asemenea, tipuri de măsuri şi de operaţiuni care urmează să fie finanţate din fiecare fond implicat.
(2)Autorităţile de management competente definesc criteriile de selecţie a strategiilor respective, înfiinţează un comitet care să efectueze selecţia şi aprobă strategiile selectate de comitetul respectiv.
(3)Autorităţile de management competente finalizează prima rundă de selecţie a strategiilor şi se asigură că grupurile de acţiune locală selectate îşi pot îndeplini sarcinile stabilite la articolul 33 alineatul (3) în termen de 12 luni de la data deciziei prin care se aprobă programul sau, în cazul strategiilor sprijinite de mai multe fonduri, în termen de 12 luni de la data deciziei prin care se aprobă ultimul program în cauză.
(4)Decizia de aprobare a unei strategii stabileşte alocarea aferentă fiecărui fond şi program în cauză şi prevede responsabilităţile în ceea ce priveşte sarcinile de gestiune şi control din cadrul programului sau al programelor.