Capitolul iii - Norme de eligibilitate - Regulamentul 1060/24-iun-2021 de stabilire a dispoziţiilor comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european Plus, Fondul de coeziune, Fondul pentru o tranziţie justă şi Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit şi acvacultură şi de stabilire a normelor financiare aplicabile acestor fonduri, precum şi Fondului pentru azil, migraţie şi integrare, Fondului pentru securitate internă şi Instrumentului de sprijin financiar pentru managementul frontierelor şi politica de vize

Acte UE

Jurnalul Oficial 231L

În vigoare
Versiune de la: 30 Iunie 2024 până la: 30 Iunie 2026
CAPITOLUL III:Norme de eligibilitate
Art. 63: Eligibilitate
(1)Eligibilitatea cheltuielilor se stabileşte pe baza normelor naţionale, cu excepţia cazului în care există norme specifice stabilite în prezentul regulament sau în regulamentele specifice fiecărui fond ori pe baza acestora.
(2)Cheltuielile sunt eligibile pentru o contribuţie din fonduri dacă au fost suportate de un beneficiar sau de partenerul privat din cadrul unei operaţiuni PPP şi plătite în cadrul implementării operaţiunilor, între data transmiterii programului către Comisie sau data de 1 ianuarie 2021, oricare dintre aceste date survine prima, şi 31 decembrie 2029.
În cazul costurilor rambursate în temeiul articolului 53 alineatul (1) literele (b), (c) şi (f), acţiunile care constituie baza rambursării se desfăşoară între data transmiterii programului către Comisie sau data de 1 ianuarie 2021, oricare dintre aceste date survine prima, şi 31 decembrie 2029.
(3)Pentru FEDR, cheltuielile aferente operaţiunilor care vizează mai multe categorii de regiuni, astfel cum se prevede la articolul 108 alineatul (2), dintr-un stat membru se alocă pentru categoriile de regiuni în cauză în mod proporţional, pe baza unor criterii obiective.
Pentru FSE+, cheltuielile aferente operaţiunilor pot fi alocate oricărei categorii de regiuni din cadrul programului cu condiţia ca operaţiunea să contribuie la îndeplinirea obiectivelor specifice ale programului.
Pentru FTJ, cheltuielile în legătură cu operaţiuni contribuie la implementarea planului teritorial pentru o tranziţie justă relevant.
(4)O operaţiune poate fi implementată integral sau parţial în afara unui stat membru, inclusiv în afara Uniunii, cu condiţia ca operaţiunea să contribuie la obiectivele programului.
(5)În cazul granturilor acordate sub formele de la articolul 53 alineatul (1) literele (b), (c) şi (d), cheltuielile care sunt eligibile pentru o contribuţie din fonduri sunt egale cu cuantumurile calculate în conformitate cu articolul 53 alineatul (3).
(6)Operaţiunile nu sunt selectate pentru sprijin din fonduri dacă au fost finalizate fizic sau implementate integral înainte de depunerea cererii de finanţare în cadrul programului, indiferent dacă au fost efectuate sau nu toate plăţile aferente. Prezentul alineat nu se aplică compensaţiilor din cadrul FEAMPA pentru costurile suplimentare din regiunile ultraperiferice în temeiul articolului 24 din Regulamentul FEAMPA şi nici sprijinului din finanţarea suplimentară pentru regiunile ultraperiferice în temeiul articolului 110 alineatul (1) litera (e) din prezentul regulament.
(7)Cheltuielile care devin eligibile în urma unei modificări a programului sunt eligibile de la data prezentării cererii corespunzătoare către Comisie.
Pentru FEDR, Fondul de coeziune şi FTJ, cheltuielile devin eligibile ca urmare a modificării programului atunci când se adaugă în program un nou tip de intervenţie care figurează în tabelul 1 din anexa I sau, pentru FEAMPA, FAMI, FSI şi IMFV, în regulamentele specifice fiecărui fond.
În cazul în care un program este modificat ca răspuns la dezastre naturale, programul poate prevedea că eligibilitatea cheltuielilor care au legătură cu această modificare începe de la data la care a avut loc dezastrul natural.
(8)În cazul în care un nou program este aprobat, cheltuielile sunt eligibile de la data înaintării cererii corespunzătoare către Comisie.
(9)O operaţiune poate beneficia de sprijin din unul sau mai multe fonduri sau din partea unuia sau a mai multor programe şi din partea altor instrumente ale Uniunii. În astfel de cazuri, cheltuielile declarate într-o cerere de plată pentru unul dintre fonduri nu se declară pentru niciunul dintre următoarele:
a)sprijin din partea unui alt fond sau instrument al Uniunii;
b)sprijin din partea aceluiaşi fond în cadrul unui alt program.
Cuantumul cheltuielilor care trebuie înregistrate într-o cerere de plată pentru un fond se poate calcula proporţional pentru fiecare fond şi pentru programul sau programele în cauză, în conformitate cu documentul care stabileşte condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a beneficia de sprijin.
Art. 64: Costuri neeligibile
(1)Următoarele costuri nu sunt eligibile pentru o contribuţie din fonduri:
a)dobânzi pentru împrumuturi, cu excepţia celor referitoare la granturi acordate sub forma unei subvenţii pentru rata dobânzii sau a unei subvenţii pentru comisioanele de garantare;
b)achiziţionarea de terenuri cu o valoare mai mare de 10 % din cheltuielile totale eligibile ale operaţiunii în cauză; în cazul siturilor abandonate şi al siturilor utilizate anterior pentru activităţi industriale care includ clădiri, această limită se majorează la 15 %; pentru instrumentele financiare, aceste procente se aplică contribuţiei din partea programelor plătite destinatarului final sau, în cazul garanţiilor, cuantumului împrumutului suport;
c)taxa pe valoarea adăugată ("TVA"), cu următoarele excepţii:
(i)pentru operaţiunile al căror cost total este mai mic de 5 000 000 EUR (inclusiv TVA);
(ii)pentru operaţiunile al căror cost total este mai mare de 5 000 000 EUR (inclusiv TVA), în cazul în care TVA-ul nu se recuperează în temeiul legislaţiei naţionale privind TVA;
(iii)investiţiile efectuate de destinatarii finali în contextul instrumentelor financiare; în cazul în care aceste investiţii sunt sprijinite prin instrumente financiare combinate cu sprijin din partea programului sub formă de grant, astfel cum se menţionează la articolul 58 alineatul (5), TVA-ul nu este eligibil pentru partea din costul investiţiei care corespunde sprijinului din partea programului sub formă de grant, cu excepţia cazului în care TVA-ul aferent costului investiţiei nu se poate recupera în temeiul legislaţiei naţionale privind TVA-ul sau a cazului în care partea din costul investiţiei care corespunde sprijinului acordat din partea programului sub formă de grant este mai mică de 5 000 000 EUR (inclusiv TVA);
(iv)în cazul fondurilor pentru proiecte mici şi al investiţiilor efectuate de destinatarii finali în contextul fondurilor pentru proiecte mici în cadrul programelor Interreg.
Litera (b) de la primul paragraf nu se aplică operaţiunilor referitoare la conservarea mediului.
(2)Regulamentele specifice fiecărui fond pot identifica şi alte costuri care nu sunt eligibile pentru contribuţii din fiecare fond.
Art. 65: Caracterul durabil al operaţiunilor
(1)Statul membru rambursează contribuţia din fonduri la o operaţiune constând în investiţii în infrastructură sau în investiţii productive, în cazul în care, în termen de cinci ani de la efectuarea plăţii finale către beneficiar sau în termenul prevăzut de normele privind ajutoarele de stat, după caz, respectiva operaţiune face obiectul oricăreia dintre următoarele:
a)încetarea unei activităţi productive sau transferul acesteia în afara regiunii de nivel NUTS 2 în care a primit sprijin;
b)o modificare a proprietăţii asupra unui element de infrastructură care conferă un avantaj nejustificat unei întreprinderi sau unui organism public;
c)o modificare substanţială care afectează natura, obiectivele sau condiţiile de implementare a operaţiunii şi care ar conduce la subminarea obiectivelor iniţiale ale acesteia.
Statul membru poate reduce la trei ani termenul stabilit la primul paragraf în situaţii care vizează menţinerea investiţiilor sau a locurilor de muncă create de IMM-uri.
Rambursarea efectuată de statul membru pe motivul nerespectării dispoziţiilor din prezentul articol este proporţională cu perioada de neconformitate.
(2)Operaţiunile sprijinite de FSE+ sau de FTJ în conformitate cu articolul 8 alineatul (2) literele (k), (l) şi (m) din Regulamentul FTJ rambursează sprijinul atunci când fac obiectul unei obligaţii de menţinere a investiţiei în temeiul normelor privind ajutoarele de stat.
(3)Alineatele (1) şi (2) nu se aplică în cazul contribuţiilor din partea programelor către sau din partea unor instrumente financiare, nici în cazul operaţiunilor în cadrul cărora o activitate de producţie încetează ca urmare a unui faliment nefraudulos.
Art. 66: Relocarea
(1)Cheltuielile efectuate în sprijinul relocării nu sunt eligibile pentru o contribuţie din fonduri.
(2)În cazul în care o contribuţie din fonduri constituie ajutor de stat, autoritatea de management se asigură că această contribuţie nu sprijină relocarea în conformitate cu articolul 14 alineatul (16) din Regulamentul (UE) nr. 651/2014.
Art. 67: Norme de eligibilitate specifice pentru granturi
(1)Contribuţiile în natură sub forma furnizării de lucrări, bunuri, servicii, terenuri şi proprietăţi imobiliare pentru care nu au fost efectuate plăţi justificate de facturi sau documente cu valoare probatorie echivalentă pot fi eligibile dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a)sprijinul public plătit unei operaţiuni care include contribuţii în natură nu depăşeşte valoarea totală a cheltuielilor eligibile, exclusiv contribuţiile în natură, la încheierea operaţiunii;
b)valoarea atribuită contribuţiilor în natură nu depăşeşte costurile în general acceptate pe piaţa în cauză;
c)valoarea şi furnizarea contribuţiei în natură pot face obiectul unei evaluări şi al unei verificări independente;
d)în cazul furnizării de terenuri sau proprietăţi imobiliare, se poate face o plată în vederea unui contract de închiriere la o valoare nominală pe an care să nu depăşească o unitate monetară a statului membru respectiv;
e)în cazul contribuţiilor în natură sub formă de muncă neremunerată, valoarea muncii este determinată luând în considerare timpul consacrat verificat şi rata remuneraţiei pentru o muncă echivalentă.
Valoarea terenului sau a proprietăţii imobiliare menţionate la primul paragraf litera (d) de la prezentul alineat se certifică de un expert independent calificat sau de un organism oficial autorizat în mod corespunzător şi nu depăşeşte limita prevăzută la articolul 64 alineatul (1) litera (b).
(2)Costurile de amortizare pentru care nu a fost efectuată nicio plată justificată prin facturi pot fi considerate ca fiind eligibile dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a)normele de eligibilitate ale programului permit acest lucru;
b)cuantumul cheltuielilor este justificat corespunzător prin documente cu valoare probatorie echivalentă facturilor pentru costurile eligibile, în cazul rambursării acestora sub forma menţionată la articolul 53 alineatul (1) litera (a);
c)costurile se raportează exclusiv la perioada de sprijin pentru operaţiune;
d)granturile publice nu au contribuit la achiziţionarea activelor amortizate.
Art. 68: Norme de eligibilitate specifice pentru instrumentele financiare
(1)Cheltuielile eligibile aferente unui instrument financiar sunt reprezentate de cuantumul total al contribuţiei din partea programului plătite pentru sau, în cazul garanţiilor, rezervate pentru contractele de garanţie, de instrumentul financiar în perioada de eligibilitate, atunci când acest cuantum corespunde:
a)plăţilor către destinatarii finali, în cazul împrumuturilor şi al investiţiilor de capital şi de cvasicapital;
b)resurselor rezervate pentru contractele de garanţie, indiferent dacă sunt în curs sau deja scadente, în vederea onorării posibilelor cereri de executare a garanţiei pentru acoperirea pierderilor, calculate pe baza coeficientului de multiplicare stabilit pentru respectivele noi împrumuturi sau noi investiţii suport de capital sau cvasicapital plătite în favoarea destinatarilor finali;
c)plăţilor efectuate către sau în beneficiul destinatarilor finali în cazul în care instrumentele financiare sunt combinate cu alte contribuţii ale Uniunii în cadrul unei operaţiuni unice privind instrumentul financiar, în conformitate cu articolul 58 alineatul (5);
d)plăţilor reprezentând comisioane de gestiune şi rambursări ale costurilor de gestiune suportate de organismele care execută instrumentul financiar.
(2)În cazul în care un instrument financiar este executat în perioade de programare succesive, sprijinul, incluzând costurile şi comisioanele de gestiune, poate fi acordat destinatarilor finali sau în beneficiul acestora, pe baza acordurilor încheiate în perioada de programare precedentă, cu condiţia ca acest sprijin să respecte normele de eligibilitate ale următoarei perioade de programare. În astfel de cazuri, eligibilitatea cheltuielilor prezentate în cererile de plată se stabileşte în conformitate cu normele perioadei de programare respective.
(3)În cazul prevăzut la alineatul (1) litera (b), dacă entitatea care beneficiază de garanţii nu a plătit destinatarilor finali cuantumul planificat al noilor împrumuturi sau investiţii de capital sau cvasicapital în conformitate cu coeficientul de multiplicare, cheltuielile eligibile sunt reduse proporţional. Coeficientul de multiplicare poate fi reexaminat, dacă acest lucru este justificat de modificări ulterioare ale condiţiilor de piaţă. O astfel de reexaminare nu are efect retroactiv.
(4)În cazul prevăzut la alineatul (1) litera (d), comisioanele de gestiune sunt bazate pe performanţă.
În cazul în care organismele care execută un fond de participare sunt selectate prin atribuire directă a contractului în temeiul articolului 59 alineatul (3), cuantumul costurilor şi al comisioanelor de gestiune plătite organismelor respective care poate fi declarat drept cheltuieli eligibile este supus unui prag de maximum 5 % din cuantumul total al contribuţiilor programului plătite destinatarilor finali sub formă de împrumuturi sau rezervate pentru contractele de garanţie şi de maximum 7 % din cuantumul total al contribuţiilor programului plătite destinatarilor finali sub formă de investiţii de capital sau cvasicapital.
În cazul în care organismele care execută un fond specific sunt selectate prin atribuire directă a contractului în temeiul articolului 59 alineatul (3), cuantumului costurilor şi al comisioanelor de gestiune plătite organismelor respective care pot fi declarat ca fiind cheltuieli eligibile i se aplică un prag de maximum 7 % din cuantumul total al contribuţiilor programului plătite destinatarilor finali sub formă de împrumuturi sau rezervate pentru contractele de garanţie şi de maximum 15 % din cuantumul total al contribuţiilor programului plătite destinatarilor finali sub formă de investiţii de capital sau cvasicapital.
atunci când organismele care execută un fond de participare sau fonduri specifice, sau ambele, sunt selectate prin intermediul unei proceduri concurenţiale de atribuire în conformitate cu legislaţia aplicabilă, cuantumul costurilor şi al comisioanelor de gestiune se stabileşte în acordul de finanţare şi reflectă rezultatul procedurii concurenţiale de atribuire.
(5)Atunci când comisioanele de intermediere sau orice parte din acestea sunt imputate destinatarilor finali, acestea nu se declară ca fiind cheltuieli eligibile.
(6)Cheltuielile eligibile declarate în conformitate cu alineatul (1) nu depăşesc suma dintre cuantumul total al sprijinului din fonduri plătit în sensul alineatului respectiv şi cofinanţarea naţională corespunzătoare.