Art. 47. - Art. 47: Nomenclatorul bugetar - Regulamentul 1046/18-iul-2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012

Acte UE

Jurnalul Oficial 193L

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 9 Noiembrie 2022
Art. 47: Nomenclatorul bugetar
(1)Parlamentul European şi Consiliul clasifică veniturile Comisiei şi veniturile şi cheltuielile celorlalte instituţii ale Uniunii, în funcţie de natura sau destinaţia lor, în titluri, capitole, articole şi posturi.
(2)Situaţia cheltuielilor din secţiunea din buget aferentă Comisiei se prezintă pe baza unui nomenclator adoptat de Parlamentul European şi de Consiliu, care prevede o clasificare în funcţie de destinaţia cheltuielilor.
Fiecare titlu corespunde unui domeniu de politică, iar un capitol corespunde, de regulă, unui program sau unei activităţi.
Fiecare titlu poate cuprinde credite operaţionale şi credite administrative. Creditele administrative ale unui titlu se grupează într-un singur capitol.
Nomenclatorul bugetar respectă principiile specificităţii, bunei gestiuni financiare şi transparenţei. Acesta asigură claritatea şi transparenţa necesare pentru procesul bugetar, facilitând identificarea principalelor obiective, astfel cum sunt reflectate în temeiurile juridice relevante, făcând posibilă alegerea priorităţilor politice şi permiţând o execuţie eficientă şi eficace.
(3)Comisia poate cere adăugarea unei menţiuni simbolice pro memoria la o linie fără credite autorizate. O astfel de cerere se aprobă în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 31.
(4)Atunci când sunt prezentate în funcţie de destinaţii, creditele administrative pentru fiecare titlu se clasifică după cum urmează:
a)cheltuieli cu personalul autorizat în schema de personal, care includ un cuantum de credite şi un număr de posturi din schema de personal corespunzător cheltuielilor respective;
b)cheltuieli cu personalul extern şi alte cheltuieli menţionate la articolul 30 alineatul (1) primul paragraf litera (b) şi finanţate în cadrul rubricii "Administraţie" din cadrul financiar multianual;
c)cheltuieli cu clădirile şi alte cheltuieli conexe, inclusiv cheltuieli cu curăţenia şi întreţinerea, închirieri, telecomunicaţii, apă, gaz şi electricitate;
d)cheltuieli cu personalul extern şi asistenţa tehnică în directă legătură cu punerea în aplicare a programelor.
Cheltuielile administrative ale Comisiei de acelaşi tip pentru mai multe titluri se prezintă într-o situaţie rezumativă separată, clasificate în funcţie de tip.