Art. 2. - Art. 2: Definiţii - Regulamentul 1046/18-iul-2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012

Acte UE

Jurnalul Oficial 193L

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 9 Noiembrie 2022
Art. 2: Definiţii
În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiţii:
1."solicitant" înseamnă o persoană fizică sau o entitate cu sau fără personalitate juridică care a depus o cerere în cadrul unei proceduri de atribuire de granturi sau al unui concurs cu premii;
2."document aferent cererii" înseamnă o ofertă, o cerere de participare, o cerere de grant sau o candidatură la un concurs cu premii;
3."procedură de atribuire" înseamnă o procedură de achiziţii, o procedură de atribuire de granturi, un concurs cu premii sau o procedură de selectare a experţilor sau a persoanelor sau entităţilor care execută bugetul în temeiul articolului 62 alineatul (1) primul paragraf litera (c);
4."act de bază" înseamnă un act juridic, altul decât o recomandare sau un aviz, care asigură un temei juridic pentru o acţiune şi pentru execuţia cheltuielilor corespunzătoare înregistrate în buget, a garanţiei bugetare sau a asistenţei financiare furnizate din buget şi care poate avea oricare dintre următoarele forme:
(a)în sfera de aplicare a Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE) şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice (Tratatul Euratom), forma unui regulament, a unei directive sau a unei decizii în sensul articolului 288 din TFUE; sau
(b)în sfera de aplicare a titlului V din Tratatul privind Uniunea Europeană (Tratatul UE), una dintre formele specificate la articolul 28 alineatul (1), articolul 31 alineatul (2), articolul 33, articolul 42 alineatul (4) şi articolul 43 alineatul (2) din Tratatul UE;
5."beneficiar" înseamnă o persoană fizică sau o entitate cu sau fără personalitate juridică cu care s-a semnat un acord de grant;
6."mecanism sau platformă de finanţare mixtă" înseamnă un cadru de cooperare instituit între Comisie şi instituţii de dezvoltare sau alte instituţii de finanţare publice în vederea combinării unor forme de ajutor nerambursabil şi/sau instrumente financiare şi/sau garanţii bugetare din buget cu forme de sprijin rambursabil din partea instituţiilor de dezvoltare sau a altor instituţii de finanţare publice, precum şi din partea unor instituţii de finanţare din sectorul privat şi a investitorilor din sectorul privat;
7."execuţie bugetară" înseamnă desfăşurarea de activităţi referitoare la gestionarea, monitorizarea, controlul şi auditarea creditelor bugetare în conformitate cu metodele prevăzute la articolul 62;
8."angajament bugetar" înseamnă operaţiunea prin care ordonatorul de credite competent rezervă creditele bugetare care sunt necesare pentru a acoperi plăţi ulterioare în vederea onorării unor angajamente juridice;
9."garanţie bugetară" înseamnă un angajament juridic al Uniunii de sprijinire a unui program de acţiuni prin asumarea unei obligaţii financiare din buget la care se poate recurge în cazul în care un anumit eveniment se materializează în cursul punerii în aplicare a programului şi care îşi păstrează valabilitatea pe întreaga durată a angajamentelor asumate în cadrul programului sprijinit;
10."contract imobiliar" înseamnă un contract care are ca obiect achiziţionarea, schimbul, închirierea pe termen lung, uzufructul, leasingul, închirierea sau închirierea în vederea cumpărării, cu sau fără opţiunea de cumpărare, a unor terenuri, a unor clădiri sau a altor bunuri imobile. Acesta acoperă atât clădirile existente, cât şi clădirile nefinalizate, cu condiţia ca respectivul candidat să fi obţinut o autorizaţie de construire valabilă pentru ele. Acesta nu acoperă clădiri proiectate în conformitate cu specificaţiile autorităţii contractante care sunt vizate de contracte de achiziţii de lucrări;
11."candidat" înseamnă un operator economic care a solicitat o invitaţie de participare sau a fost invitat să participe la o procedură restrânsă, la o procedură competitivă cu negociere, la un dialog competitiv, la un parteneriat pentru inovare, la un concurs de proiecte sau la o procedură de negociere;
12."organism central de achiziţie" înseamnă o autoritate contractantă care oferă activităţi de achiziţie centralizate şi, atunci când este cazul, activităţi de achiziţie auxiliare;
13."verificare" înseamnă verificarea unui aspect specific al unei operaţiuni de venituri sau de cheltuieli;
14."contract de concesiune" înseamnă un contract cu titlu oneros încheiat în scris între unul sau mai mulţi operatori economici şi una sau mai multe autorităţi contractante în sensul articolelor 174 şi 178, pentru a încredinţa executarea de lucrări sau prestarea şi gestionarea de servicii unui operator economic (denumit în continuare "concesiune") şi pentru care:
(a)remunerarea constă fie numai în dreptul de a exploata lucrările sau serviciile, fie în acest drept împreună cu o plată;
(b)atribuirea contractului de concesiune presupune transferul către concesionar a unui risc de exploatare în ceea ce priveşte exploatarea respectivelor lucrări sau servicii, care cuprinde riscul aferent cererii sau riscul aferent ofertei ori ambele. Se consideră că concesionarul îşi asumă un risc de exploatare atunci când, în condiţii normale de exploatare, nu i se garantează recuperarea investiţiilor efectuate sau a costurilor suportate pentru exploatarea lucrărilor sau a serviciilor în cauză;
15."datorie contingentă" înseamnă o obligaţie financiară potenţială care ar putea apărea în funcţie de rezultatul unui eveniment viitor;
16."contract" înseamnă un contract de achiziţii publice sau un contract de concesiune;
17."contractant" înseamnă un operator economic cu care s-a încheiat un contract de achiziţii publice;
18."acord de contribuţie" înseamnă un acord încheiat cu persoane sau entităţi care execută fonduri ale Uniunii în temeiul articolului 62 alineatul (1) primul paragraf litera (c) punctele (ii)-(viii);
19."control" înseamnă orice măsură luată pentru a furniza o asigurare rezonabilă cu privire la eficacitatea, eficienţa şi economia operaţiunilor, fiabilitatea informaţiilor raportate, protejarea activelor şi a informaţiilor, prevenirea, detectarea şi corectarea fraudelor şi a neregulilor şi monitorizarea acestora, precum şi buna gestionare a riscurilor legate de legalitatea şi regularitatea operaţiunilor subiacente, ţinându-se seama de caracterul multianual al programelor, precum şi de natura plăţilor respective. Controalele pot presupune diverse verificări, precum şi punerea în aplicare a oricăror politici şi proceduri în vederea atingerii obiectivelor menţionate la prima teză;
20."contraparte" înseamnă partea căreia i se acordă o garanţie bugetară;
21."criză" înseamnă:
(a)o situaţie de pericol imediat sau iminent care riscă să degenereze într-un conflict armat sau să destabilizeze o ţară sau vecinătatea acesteia;
(b)o situaţie provocată de dezastre naturale, crize provocate de om, cum ar fi războaiele şi alte conflicte sau circumstanţe excepţionale cu efecte comparabile, legate, de exemplu, de schimbările climatice, de degradarea mediului, de privarea de acces la resursele energetice şi naturale sau de sărăcia extremă;
22."dezangajare" înseamnă o operaţiune prin care ordonatorul de credite competent anulează total sau parţial rezervarea creditelor efectuată anterior printr-un angajament bugetar;
23."sistem dinamic de achiziţie" înseamnă un proces în întregime electronic pentru achiziţii curente de bunuri disponibile în general pe piaţă;
24."operator economic" înseamnă orice persoană fizică sau juridică, inclusiv o entitate publică sau un grup de astfel de persoane, care se oferă să furnizeze produse, să execute lucrări, să presteze servicii sau să furnizeze bunuri imobile;
25."investiţie de capital" înseamnă punerea la dispoziţia unei societăţi a unei investiţii, directe sau indirecte, de capital, în schimbul dreptului de proprietate totală sau parţială asupra societăţii respective, atunci când investitorul de capital poate exercita un anumit control asupra managementului societăţii şi poate beneficia de profiturile acesteia;
26."oficiu european" înseamnă o structură administrativă înfiinţată de Comisia Europeană sau de către Comisie împreună cu una sau mai multe alte instituţii ale Uniunii pentru a îndeplini sarcini orizontale specifice;
27."decizie administrativă definitivă" înseamnă o decizie a unei autorităţi administrative care are un efect definitiv şi obligatoriu în conformitate cu legea aplicabilă;
28."activ financiar" înseamnă orice activ sub formă de numerar, un instrument de capital al unei entităţi publice sau private sau un drept contractual de a primi numerar sau un alt activ financiar de la o astfel de entitate;
29."instrument financiar" înseamnă o măsură a Uniunii de sprijin financiar acordat de la buget în vederea atingerii unuia sau mai multor obiective de politică specifice ale Uniunii care poate lua forma unor investiţii de capital sau cvasicapital, împrumuturi, garanţii sau alte instrumente de partajare a riscurilor şi care poate fi, după caz, combinată cu alte forme de sprijin financiar, cu fonduri cu gestiune partajată sau cu fonduri din Fondul european de dezvoltare (FED);
30."datorie financiară" înseamnă o obligaţie contractuală de a ceda numerar sau un alt activ financiar unei alte entităţi;
31."contract-cadru" înseamnă un contract de achiziţii publice încheiat între unul sau mai mulţi operatori economici şi una sau mai multe autorităţi contractante în scopul stabilirii clauzelor unor contracte specifice care se întemeiază pe acesta şi care trebuie atribuite pe parcursul unei perioade date, în special în ceea ce priveşte preţul, şi, după caz, cantitatea preconizată;
32."provizionare globală" înseamnă cuantumul total al resurselor considerate necesare pe întreaga durată a unei garanţii bugetare ca urmare a aplicării ratei de provizionare menţionate la articolul 211 alineatul (1) cuantumului din garanţia bugetară autorizat prin actul de bază, menţionat la articolul 210 alineatul (1) litera (b);
33."grant" înseamnă o contribuţie financiară acordată sub formă de donaţie. Atunci când este acordată în cadrul gestiunii directe, o astfel de contribuţie este reglementată de titlul VIII;
34."garanţie" înseamnă un angajament scris de asumare a responsabilităţii, integral sau parţial, pentru datoria, obligaţia sau executarea de către o terţă parte a obligaţiilor sale în cazul în care intervine un eveniment care determină executarea unei astfel de garanţii, cum ar fi imposibilitatea de rambursare a împrumutului;
35."garanţie la cerere" înseamnă o garanţie care trebuie onorată de către garant la cererea contrapărţii, în pofida unor eventuale deficienţe în executarea obligaţiei-suport;
36."contribuţie în natură" înseamnă resurse nefinanciare puse gratuit la dispoziţia unui beneficiar de către terţi;
37."angajament juridic" înseamnă o acţiune prin care ordonatorul de credite competent creează sau stabileşte o obligaţie care determină o plată ulterioară sau plăţi ulterioare şi recunoaşterea unei cheltuieli de la buget şi care include acorduri şi contracte specifice încheiate în temeiul unor acorduri-cadru de parteneriat financiar şi contracte-cadru;
38."efect de levier" înseamnă cuantumul finanţării rambursabile acordate destinatarilor finali eligibili împărţit la cuantumul contribuţiei Uniunii;
39."risc de lichiditate" înseamnă riscul ca un activ financiar deţinut în fondul comun de provizionare să nu poată fi vândut în cursul unei anumite perioade de timp fără a suporta pierderi semnificative;
40."împrumut" înseamnă un contract prin care creditorul este obligat să pună la dispoziţia debitorului un cuantum în bani convenit pentru o perioadă convenită şi în temeiul căruia debitorul este obligat să ramburseze cuantumul respectiv la termenul convenit;
41."grant de valoare scăzută" înseamnă un grant mai mic sau egal cu 60 000 EUR;
42."organizaţie dintr-un stat membru" înseamnă o entitate stabilită într-un stat membru ca organism de drept public sau ca organism de drept privat căreia îi este încredinţată o misiune de serviciu public şi care primeşte garanţii financiare adecvate din partea statului membru;
43."metodă de execuţie" înseamnă oricare dintre metodele de execuţie bugetară menţionate la articolul 62, şi anume gestiune directă, gestiune indirectă şi gestiune partajată;
44."acţiune cu donatori multipli" înseamnă orice acţiune în cadrul căreia fondurile Uniunii sunt puse în comun cu cele ale cel puţin unui alt donator;
45."efect multiplicator" înseamnă investiţia realizată de destinatarii finali eligibili împărţită la cuantumul contribuţiei Uniunii;
46."performanţe" înseamnă realizările obţinute în urma unei acţiuni determinate în conformitate cu norme sectoriale;
47."participant" înseamnă un candidat sau un ofertant în cadrul unei proceduri de achiziţii, un solicitant în cadrul unei proceduri de acordare de granturi, un expert în cadrul unei proceduri de selectare a experţilor, un solicitant care participă la un concurs cu premii sau o persoană sau o entitate care participă la o procedură de executare a fondurilor Uniunii în temeiul articolului 62 alineatul (1) primul paragraf litera (c);
48."premiu" înseamnă o contribuţie financiară oferită ca recompensă în urma unui concurs. Atunci când este acordată în cadrul gestiunii directe, o astfel de contribuţie este reglementată de titlul IX;
49."achiziţie" înseamnă achiziţionarea, prin intermediul unui contract, de lucrări, produse sau servicii, precum şi achiziţionarea sau închirierea de terenuri, de clădiri sau de alte bunuri imobile de către una sau mai multe autorităţi contractante de la operatori economici aleşi de respectivele autorităţi contractante;
50."document de achiziţie" înseamnă orice document produs de autoritatea contractantă sau la care aceasta face trimitere pentru a descrie sau a determina elementele procedurii de achiziţie, inclusiv:
(a)măsurile de publicitate prevăzute la articolul 163;
(b)invitaţia la procedura de ofertare;
(c)caietul de sarcini, care include specificaţiile tehnice şi criteriile relevante, sau documentele descriptive în cazul unui dialog competitiv;
(d)proiectul de contract;
51."contract de achiziţii publice" înseamnă un contract cu titlu oneros încheiat în scris între unul sau mai mulţi operatori economici şi una sau mai multe autorităţi contractante în sensul articolelor 174 şi 178, pentru a obţine, în schimbul unui preţ plătit integral sau parţial de la buget, furnizarea de bunuri mobile sau imobile, executarea de lucrări sau prestarea de servicii, cuprinzând:
(a)contracte imobiliare;
(b)contracte de achiziţii de produse;
(c)contracte de achiziţii de lucrări;
(d)contracte de achiziţii de servicii.
52."investiţie de cvasicapital" înseamnă un tip de finanţare care se situează între capital şi datorie, care implică un risc mai mare decât datoria cu rang prioritar, dar mai redus decât fondurile proprii, şi care poate fi structurată ca datorie, în mod tipic negarantată şi subordonată şi în unele cazuri convertibilă în capital sau în capital preferenţial;
53."destinatar" înseamnă un beneficiar, un contractant, un expert extern remunerat sau o persoană ori entitate care primeşte premii sau fonduri în temeiul unui instrument financiar sau care execută fonduri ale Uniunii în temeiul articolului 62 alineatul (1) primul paragraf litera (c);
54."acord repo" înseamnă vânzarea de titluri de valoare contra numerar, cu un acord de răscumpărare a acestora la o dată ulterioară prestabilită sau la cerere;
55."credit pentru cercetare şi dezvoltare tehnologică" înseamnă un credit înregistrat fie într-unul dintre titlurile bugetare referitoare la domeniile de politică aferente "cercetării indirecte" sau "cercetării directe", fie într-un capitol referitor la activităţile de cercetare dintr-un alt titlu;
56."rezultat" înseamnă efectele punerii în aplicare a unei acţiuni determinate în conformitate cu norme sectoriale;
57."instrument de partajare a riscului" înseamnă un instrument financiar care permite partajarea unui risc definit între două sau mai multe entităţi, dacă este cazul în schimbul unei remunerări convenite;
58."contract de servicii" înseamnă un contract care are ca obiect toate serviciile intelectuale şi neintelectuale, altele decât cele care fac obiectul contractelor de achiziţii de produse, contractelor de achiziţii de lucrări şi contractelor imobiliare;
59."bună gestiune financiară" înseamnă execuţia bugetului în conformitate cu principiile economiei, eficienţei şi eficacităţii;
60."Statutul funcţionarilor" înseamnă Statutul funcţionarilor Uniunii Europene şi Regimul aplicabil altor agenţi ai Uniunii Europene stabilite prin Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 259/68;
61."subcontractant" înseamnă un operator economic care este propus de un candidat, un ofertant sau un contractant să execute o parte dintr-un contract sau de un beneficiar să execute o parte din sarcinile cofinanţate printr-un grant;
62."cotizaţie" înseamnă sume plătite organismelor la care Uniunea este membru, în conformitate cu deciziile bugetare şi condiţiile de plată stabilite de organismul respectiv;
63."contract de achiziţii de produse" înseamnă un contract care are ca obiect achiziţionarea, leasingul, închirierea sau cumpărarea în rate, cu sau fără opţiune de cumpărare, de produse şi care poate include, cu titlu accesoriu, lucrări de amplasare şi de instalare;
64."asistenţă tehnică" înseamnă, fără a se aduce atingere normelor sectoriale, activităţile de sprijin şi de consolidare a capacităţilor necesare pentru punerea în aplicare a unui program sau a unei acţiuni, în special activităţi de pregătire, gestionare, monitorizare, evaluare, audit şi control;
65."ofertant" înseamnă un operator economic care a depus o ofertă;
66."Uniune" înseamnă Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană a Energiei Atomice sau ambele, în funcţie de context;
67."instituţie a Uniunii" înseamnă Parlamentul European, Consiliul European, Consiliul, Comisia, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, Curtea de Conturi, Comitetul Economic şi Social European, Comitetul Regiunilor, Ombudsmanul European, Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor sau Serviciul European de Acţiune Externă ("SEAE"); Banca Centrală Europeană nu trebuie considerată o instituţie a Uniunii;
68."vânzător" înseamnă un operator economic înregistrat pe o listă de vânzători care vor fi invitaţi să prezinte cereri de participare la proceduri de ofertare sau să depună oferte;
69."voluntar" înseamnă o persoană care desfăşoară de bună voie o activitate pentru o organizaţie, fără să fie remunerată;
70."lucrare" înseamnă rezultatul unui ansamblu de lucrări de construcţii de clădiri sau de geniu civil care este suficient în sine pentru a îndeplini o funcţie economică sau tehnică;
71."contract de achiziţii de lucrări" înseamnă un contract care are ca obiect:
(a)execuţia sau execuţia şi proiectarea unei lucrări;
(b)execuţia sau execuţia şi proiectarea unei lucrări legate de una dintre activităţile menţionate în anexa II la Directiva 2014/24/UE; sau
(c)realizarea, prin orice mijloace, a unei lucrări care corespunde cerinţelor precizate de autoritatea contractantă care exercită o influenţă decisivă asupra tipului sau proiectului lucrării.