Art. 164. - Art. 164: Procedurile de achiziţii - Regulamentul 1046/18-iul-2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012

Acte UE

Jurnalul Oficial 193L

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 9 Noiembrie 2022
Art. 164: Procedurile de achiziţii
(1)Procedurile de achiziţii pentru atribuirea unor contracte de concesiune sau a unor contracte de achiziţii publice, inclusiv a unor contracte-cadru, iau una din următoarele forme:
a)procedură deschisă;
b)procedură restrânsă, inclusiv în cadrul unui sistem dinamic de achiziţii;
c)concurs de proiecte;
d)procedură de negociere, inclusiv fără publicare prealabilă;
e)dialog competitiv;
f)procedură competitivă cu negociere;
g)parteneriat pentru inovare;
h)proceduri care implică o cerere de exprimare a interesului.
(2)În procedurile deschise, orice operator economic interesat poate prezenta o ofertă.
(3)În cazul procedurilor restrânse, al dialogurilor competitive, al procedurilor competitive cu negociere şi al parteneriatelor pentru inovare, orice operator economic poate depune o cerere de participare furnizând informaţiile solicitate de autoritatea contractantă. Autoritatea contractantă îi invită să prezinte o ofertă pe toţi candidaţii care satisfac criteriile de selecţie şi care nu se află în niciuna dintre situaţiile menţionate la articolul 136 alineatul (1) şi la articolul 141 alineatul (1).
Prin derogare de la primul paragraf, autoritatea contractantă poate limita numărul de candidaţi care urmează să fie invitaţi să participe la procedură pe baza unor criterii de selecţie obiective şi nediscriminatorii, care se indică în anunţul de participare sau în cererea de exprimare a interesului. Numărul candidaţilor invitaţi trebuie să fie suficient de mare pentru a asigura o concurenţă autentică.
(4)În toate procedurile care implică negociere, autoritatea contractantă negociază cu ofertanţii ofertele iniţiale şi eventualele oferte ulterioare depuse de aceştia sau părţi ale acestora, cu excepţia ofertelor lor finale, pentru a le îmbunătăţi conţinutul. Cerinţele minime şi criteriile specificate în documentele achiziţiei nu fac obiectul negocierii.
O autoritate contractantă poate atribui un contract pe baza unei oferte iniţiale fără negociere în cazul în care a indicat, în documentele achiziţiei, că îşi rezervă posibilitatea de a face acest lucru.
(5)Autoritatea contractantă poate utiliza:
a)procedura deschisă sau restrânsă pentru orice achiziţie;
b)procedurile care implică o cerere de exprimare a interesului pentru contractele cu o valoare sub pragurile menţionate la articolul 175 alineatul (1) pentru a preselecta candidaţii care urmează să fie invitaţi să prezinte oferte ca răspuns la viitoare invitaţii restrânse de participare la procedura de ofertare sau pentru a alcătui o listă de vânzători care urmează să fie invitaţi să depună cereri de participare sau să prezinte oferte;
c)concursul de proiecte pentru achiziţionarea unui plan sau proiect selectat de un juriu după ce a fost scos la concurs;
d)parteneriatul pentru inovare pentru dezvoltarea unui produs sau serviciu inovator sau a unor lucrări inovatoare şi pentru achiziţionarea ulterioară a produselor, serviciilor sau lucrărilor rezultate;
e)procedura competitivă cu negociere sau dialogul competitiv pentru contractele de concesiune, pentru contractele de servicii menţionate în anexa XIV la Directiva 2014/24/UE, în cazurile în care s-au prezentat doar oferte neregulamentare sau inacceptabile ca răspuns la o procedură deschisă sau restrânsă după ce procedura iniţială s-a încheiat şi în cazurile în care acest lucru este justificat de circumstanţe specifice legate, printre altele, de natura sau complexitatea obiectului contractului sau de tipul specific de contract, după cum se detaliază în anexa I la prezentul regulament;
(f)procedura de negociere pentru contractele cu o valoare sub pragurile menţionate la articolul 175 alineatul (1) sau procedura de negociere fără publicare prealabilă pentru tipuri specifice de achiziţii care nu intră în domeniul de aplicare al Directivei 2014/24/UE sau în circumstanţe excepţionale clar definite în anexa I la prezentul regulament.
(6)Un sistem dinamic de achiziţii este deschis pe întreaga sa durată de funcţionare oricărui operator economic care satisface criteriile de selecţie.
Pentru achiziţii prin intermediul unui sistem dinamic de achiziţii, autoritatea contractantă aplică normele privind procedura restrânsă.