Art. 137. - Art. 137: Declaraţia şi dovada privind inexistenţa unei situaţii de excludere - Regulamentul 1046/18-iul-2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012
Acte UE
Jurnalul Oficial 193L
Ieşit din vigoare Versiune de la: 9 Noiembrie 2022
Art. 137: Declaraţia şi dovada privind inexistenţa unei situaţii de excludere
(1)Participanţii declară dacă se află într-una dintre situaţiile menţionate la articolul 136 alineatul (1) şi la articolul 141 alineatul (1) şi, după caz, dacă au luat măsurile de remediere menţionate la articolul 136 alineatul (6) primul paragraf litera (a).
Participanţii declară, de asemenea, dacă următoarele persoane sau entităţi se află într-una dintre situaţiile de excludere menţionate la articolul 136 alineatul (1) literele (c)-(h):
a)persoanele fizice sau juridice care sunt membre ale organului administrativ, de conducere ori de supraveghere al participantului sau care deţin competenţe de reprezentare, de decizie ori de control în ceea ce priveşte participantul respectiv;
b)beneficiarii reali ai participantului, astfel cum sunt definiţi la articolul 3 punctul 6 din Directiva (UE) 2015/849.
Participantul sau destinatarul informează fără întârziere ordonatorul de credite competent cu privire la orice schimbări în privinţa situaţiilor declarate.
După caz, candidatul sau ofertantul furnizează aceleaşi declaraţii care sunt menţionate la primul şi al doilea paragraf semnate de subcontractant sau de orice altă entitate pe a cărei capacitate intenţionează să se bazeze, după caz.
Ordonatorul de credite competent nu solicită declaraţiile menţionate la primul şi al doilea paragraf dacă astfel de declaraţii au fost deja prezentate în scopul unei alte proceduri de atribuire, cu condiţia ca situaţia să nu se fi schimbat şi să nu fi trecut mai mult de un an de la data emiterii declaraţiilor.
Ordonatorul de credite competent poate renunţa la cerinţele prevăzute la primul şi al doilea paragraf în cazul contractelor cu valoare foarte mică, valoare care nu o depăşeşte pe cea menţionată la punctul 14.4 din anexa I.
(2)Ori de câte ori se solicită de către ordonatorul de credite competent şi în cazul în care acest lucru este necesar pentru a se asigura desfăşurarea corespunzătoare a procedurii, participantul, subcontractantul sau entitatea pe a cărei capacitate intenţionează să se bazeze candidatul sau ofertantul furnizează:
a)dovezi adecvate că nu se află într-una dintre situaţiile de excludere menţionate la articolul 136 alineatul (1);
b)informaţii privind persoanele fizice sau juridice care sunt membre ale organului administrativ, de conducere ori de supraveghere al participantului sau care deţin competenţe de reprezentare, de decizie ori de control în ceea ce priveşte participantul respectiv, inclusiv privind persoanele şi entităţile care fac parte din structura de proprietate sau de control şi beneficiarii reali, şi dovezi adecvate că niciuna dintre persoanele respective nu se află într-una dintre situaţiile de excludere menţionate la articolul 136 alineatul (1) literele (c)-(f);
c)dovezi adecvate că persoanele fizice sau juridice care îşi asumă răspunderea nelimitată pentru datoriile participantului respectiv nu se află într-o situaţie de excludere menţionată la articolul 136 alineatul (1) litera (a) sau (b).
(3)Dacă este cazul şi în conformitate cu dreptul intern, ordonatorul de credite competent poate accepta, ca dovadă adecvată a faptului că un participant sau o entitate menţionată la alineatul (2) nu se află în niciuna dintre situaţiile de excludere menţionate la articolul 136 alineatul (1) literele (a), (c), (d), (f), (g) şi (h), un extras recent din cazierul judiciar sau, în absenţa acestuia, un document echivalent eliberat recent de către o autoritate judiciară sau administrativă din ţara în care îşi are sediul principal, din care să rezulte îndeplinirea cerinţelor în cauză.
Ordonatorul de credite competent poate accepta, ca dovadă adecvată a faptului că un participant sau o entitate menţionată la alineatul (2) nu se află în una dintre situaţiile de excludere menţionate la articolul 136 alineatul (1) literele (a) şi (b), un certificat emis recent de autoritatea competentă din ţara în care îşi are sediul principal. În cazul în care în ţara în care îşi are sediul principal nu se eliberează asemenea tipuri de certificate, participantul poate furniza o declaraţie sub jurământ făcută în faţa unei autorităţi judiciare sau a unui notar ori, în lipsa acesteia, o declaraţie solemnă făcută în faţa unei autorităţi administrative sau a unui organism profesional calificat din ţara în care îşi are sediul principal.
(4)Ordonatorul de credite competent renunţă la obligaţia ca un participant sau o entitate menţionată la alineatul (2) să prezinte documentele justificative menţionate la alineatele (2) şi (3):
a)dacă poate accesa aceste dovezi gratuit într-o bază de date naţională;
b)dacă aceste dovezi i-au fost deja prezentate în scopul unei alte proceduri, cu condiţia ca documentele prezentate să fie încă valabile şi să nu fi trecut mai mult de un an de la data eliberării lor;
c)dacă recunoaşte că există o imposibilitate materială de a furniza astfel de dovezi.
(5)Alineatele (1)-(4) de la prezentul articol nu se aplică persoanelor şi entităţilor care execută fonduri ale Uniunii în conformitate cu articolul 62 alineatul (1) primul paragraf litera (c) şi nici organelor Uniunii menţionate la articolele 70 şi 71.
În cazul instrumentelor financiare şi în absenţa unor norme şi proceduri pe deplin echivalente cu cele menţionate la articolul 154 alineatul (4) primul paragraf litera (d), destinatarii finali şi intermediarii furnizează persoanei sau entităţii care execută fonduri ale Uniunii în temeiul articolului 62 alineatul (1) primul paragraf litera (c) o declaraţie semnată pe propria răspundere prin care confirmă că nu se află în niciuna dintre situaţiile menţionate la articolul 136 alineatul (1) literele (a)-
d), (g) şi (h) sau la articolul 141 alineatul (1) primul paragraf literele (b) şi (c) ori într-o situaţie considerată echivalentă în urma evaluării efectuate în conformitate cu articolul 154 alineatul (4).
În cazul în care, în mod excepţional, instrumentele financiare se execută în temeiul articolului 62 alineatul (1) primul paragraf litera (a), destinatarii finali furnizează intermediarilor financiari o declaraţie pe proprie răspundere semnată prin care confirmă că nu se află în niciuna dintre situaţiile menţionate la articolul 136 alineatul (1) literele (a)-(d), (g) şi (h) sau la articolul 141 alineatul (1) primul paragraf literele (b) şi (c).