Art. 131. - Art. 131: Suspendare, reziliere şi reducere - Regulamentul 1046/18-iul-2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012

Acte UE

Jurnalul Oficial 193L

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 9 Noiembrie 2022
Art. 131: Suspendare, reziliere şi reducere
(1)Dacă o procedură de atribuire a fost viciată de nereguli sau fraude, ordonatorul de credite competent suspendă procedura şi poate lua orice măsuri necesare, inclusiv anularea procedurii. Ordonatorul de credite competent informează imediat OLAF cu privire la cazurile de fraudă suspectate.
(2)În cazul în care, după atribuire, procedura de atribuire se dovedeşte a fi fost afectată de nereguli sau fraude, ordonatorul de credite competent:
a)poate refuza să îşi asume angajamentul juridic sau poate anula acordarea unui premiu;
b)poate suspenda plăţile;
c)poate suspenda punerea în aplicare a angajamentului juridic;
d)dacă este cazul, poate rezilia angajamentul juridic în totalitate sau în privinţa unuia sau a mai multor destinatari.
(3)Ordonatorul de credite competent poate suspenda plăţile sau punerea în aplicare a angajamentului juridic în cazul în care:
a)punerea în aplicare a angajamentului juridic se dovedeşte a fi fost afectată de nereguli, fraude sau încălcări ale obligaţiilor;
b)este necesar să se verifice dacă presupusele nereguli, fraude sau încălcări ale obligaţiilor au avut loc efectiv;
c)neregulile, fraudele sau încălcările obligaţiilor pun sub semnul întrebării fiabilitatea sau eficacitatea sistemelor de control intern ale unei persoane sau entităţi care execută fonduri ale Uniunii în temeiul articolului 62 alineatul (1) primul paragraf litera (c) sau legalitatea şi regularitatea operaţiunilor subiacente.
Dacă presupusele nereguli, fraude sau încălcări ale obligaţiilor menţionate la primul paragraf litera (b) nu se confirmă, punerea în aplicare sau plăţile se reiau cât mai curând posibil.
Ordonatorul de credite competent poate rezilia angajamentul juridic în totalitate sau în privinţa unuia sau mai multor destinatari în cazurile menţionate la primul paragraf literele (a) şi (c).
(4)În plus faţă de măsurile menţionate la alineatul (2) sau (3), ordonatorul de credite competent poate reduce grantul, premiul, contribuţia prevăzută în acordul de contribuţie sau preţul datorat prevăzut într-un contract proporţional cu gravitatea neregulilor, a fraudelor sau a încălcărilor obligaţiilor, inclusiv în cazul în care activităţile în cauză nu au fost efectuate sau au fost efectuate necorespunzător, parţial sau cu întârziere.
În cazul finanţării menţionate la articolul 125 alineatul (1) primul paragraf litera (a), ordonatorul de credite competent poate reduce contribuţia în mod proporţional în cazul în care rezultatele sunt necorespunzătoare, parţiale sau obţinute cu întârziere ori în cazul în care condiţiile nu au fost îndeplinite.
(5)Literele (b), (c) şi (d) de la alineatul (2) şi alineatul (3) nu se aplică în cazul candidaţilor din cadrul unui concurs cu premii.