Art. 120. - Art. 120: Independenţa auditorului intern - Regulamentul 1046/18-iul-2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012

Acte UE

Jurnalul Oficial 193L

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 9 Noiembrie 2022
Art. 120: Independenţa auditorului intern
(1)Auditorul intern se bucură de independenţă deplină în efectuarea auditurilor. Normele speciale aplicabile auditorului intern sunt stabilite de instituţia Uniunii în cauză, acestea fiind de natură să garanteze independenţa totală a auditorului intern în îndeplinirea funcţiilor care îi revin şi să stabilească responsabilitatea auditorului intern.
(2)Auditorului intern nu i se poate da nicio instrucţiune şi nu i se poate impune nicio limită în ceea ce priveşte exercitarea funcţiilor care îi revin, în temeiul numirii sale, conform prezentului regulament.
(3)În cazul în care auditorul intern are calitatea de membru al personalului, acesta îşi exercită funcţiile exclusive de audit în condiţii de independenţă deplină şi îşi asumă responsabilitatea în condiţiile prevăzute în Statutul funcţionarilor.