Art. 102. - Art. 102: Recuperarea prin compensare - Regulamentul 1046/18-iul-2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012

Acte UE

Jurnalul Oficial 193L

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 9 Noiembrie 2022
Art. 102: Recuperarea prin compensare
(1)În cazul în care debitorul are asupra Uniunii sau asupra unei agenţii executive, atunci când aceasta execută bugetul, o creanţă care este certă, în sensul articolului 98 alineatul (3) litera (a), lichidă şi exigibilă pentru o sumă stabilită printr-un ordin de plată, contabilul recuperează prin compensare creanţa constatată, după ajungerea la scadenţa menţionată la articolul 98 alineatul (4) primul paragraf litera (b).
În circumstanţe excepţionale, atunci când este necesar să se protejeze interesele financiare ale Uniunii, iar contabilul are motive întemeiate să considere că suma datorată Uniunii ar putea fi pierdută, acesta poate recupera creanţele prin compensare înainte de ajungerea la scadenţa menţionată la articolul 98 alineatul (4) primul paragraf litera (b).
Contabilul poate, de asemenea, să recupereze creanţele prin compensare înainte de ajungerea la scadenţa menţionată la articolul 98 alineatul (4) primul paragraf litera (b) în cazul în care debitorul este de acord.
(2)Înainte de efectuarea unei recuperări în conformitate cu alineatul (1) de la prezentul articol, contabilul consultă ordonatorul de credite competent şi informează debitorii implicaţi, inclusiv cu privire la căile de atac, în conformitate cu articolul 133.
Atunci când debitorul este o autoritate naţională sau una dintre entităţile administrative ale acesteia, contabilul informează, de asemenea, statul membru respectiv cu privire la intenţia sa de a recurge la recuperare prin compensare cu cel puţin 10 zile lucrătoare înainte de a acţiona. Cu toate acestea, de comun acord cu statul membru sau cu entitatea administrativă în cauză, contabilul poate efectua recuperarea prin compensare înainte de ajungerea la scadenţă.
(3)Compensarea menţionată la alineatul (1) are acelaşi efect ca şi o plată, prin aceasta achitându-se Uniunii creanţa şi, dacă este cazul, dobânda datorată.