Capitolul xi - DISPOZIŢII FINALE - Regulamentul 1020/20-iun-2019 privind supravegherea pieţei şi conformitatea produselor şi de modificare a Directivei 2004/42/CE şi a Regulamentelor (CE) nr. 765/2008 şi (UE) nr. 305/2011

Acte UE

Jurnalul Oficial 169L

În vigoare
Versiune de la: 1 Octombrie 2024 până la: 11 August 2026
CAPITOLUL XI:DISPOZIŢII FINALE
Art. 41: Sancţiuni
(1)Statele membre adoptă regimul sancţiunilor care se aplică în cazul nerespectării prezentului regulament şi a legislaţiei de armonizare a Uniunii enumerate în anexa II care impun obligaţii operatorilor economici şi iau toate măsurile necesare pentru a asigura punerea lor în aplicare în conformitate cu dreptul intern.
(2)Aceste sancţiuni trebuie să fie efective, proporţionale şi cu efect de descurajare.
(3)Până la 16 octombrie 2021, statele membre notifică aceste dispoziţii Comisiei, în cazul în care ele nu au fost notificate în prealabil, şi îi comunică acesteia, fără întârziere, orice modificare ulterioară privind aceste dispoziţii.
Art. 42: Evaluare, revizuire şi orientări
(1)Până la 31 decembrie 2026 şi, ulterior, la fiecare cinci ani, Comisia realizează o evaluare a prezentului regulament în raport cu obiectivele pe care le urmăreşte şi prezintă un raport cu privire la acesta Parlamentului European, Consiliului şi Comitetului Economic şi Social European.
(2)Raportul evaluează dacă prezentul regulament şi-a atins obiectivul, în special în ceea ce priveşte reducerea numărului de produse neconforme pe piaţa Uniunii, asigurarea unei aplicări efective şi eficiente a legislaţiei de armonizare a Uniunii în Uniune, îmbunătăţirea cooperării dintre autorităţile competente şi întărirea controalelor asupra produselor care intră pe piaţa Uniunii, ţinând seama de impactul acestuia asupra întreprinderilor, în special asupra întreprinderilor mici şi mijlocii. În plus, evaluarea trebuie să examineze, de asemenea, domeniul de aplicare al prezentului regulament, eficacitatea sistemului de evaluare la nivel de omologi şi a activităţilor de supraveghere a pieţei care beneficiază de finanţare din partea Uniunii, din perspectiva cerinţelor politicilor şi a dreptului Uniunii, precum şi posibilităţile de a îmbunătăţi în continuare cooperarea dintre autorităţile de supraveghere a pieţei şi autorităţile vamale.
(3)Până la 16 iulie 2023, Comisia întocmeşte un raport de evaluare privind punerea în aplicare a articolului 4. Raportul evaluează, în special, domeniul de aplicare al articolului menţionat, efectele sale şi costurile şi beneficiile aferente. Raportul este însoţit, dacă este cazul, de o propunere legislativă.
(4)În termen de patru ani de la prima aprobare a unui sistem specific de control anterior exportului de produse, menţionat la articolul 35 alineatul (3), Comisia efectuează o evaluare a efectelor şi a eficienţei sale din punctul de vedere al costurilor.
(5)Pentru a facilita punerea în aplicare a prezentului regulament, Comisia elaborează orientări pentru punerea în aplicare practică a articolului 4 destinate autorităţilor de supraveghere a pieţei şi operatorilor economici.
Art. 43: Procedura comitetului
(1)Comisia este asistată de un comitet. Respectivul comitet reprezintă un comitet în înţelesul Regulamentului (UE) nr. 182/2011.
(2)În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.
În cazul în care comitetul nu emite un aviz, Comisia nu adoptă proiectul de act de punere în aplicare în ceea ce priveşte competenţele de punere în aplicare menţionate la articolul 11 alineatul (4), la articolul 21 alineatul (9), la articolul 25 alineatul (8), la articolul 35 alineatul (10) şi la articolul 35 alineatul (11) din prezentul regulament şi se aplică articolul 5 alineatul (4) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.
Art. 44: Intrarea în vigoare şi aplicarea
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Se aplică de la 16 iulie 2021. Cu toate acestea, articolele 29, 30, 31, 32, 33 şi 36 se aplică de la 1 ianuarie 2021.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în toate statele membre.